APOSTASY - Cell 666

Odata una din cele mai importante case de discuri din zona metalului greu, cu discuri de referinta aparute sub egida sa, Black Mark a intrat in ultimii ani intr-un con de umbra, lansand destul de rar cate un produs discografic. De aceea am privit cu destul interes promo-ul cu Apostasy, o tanara trupa suedeza aflata la inceput de drum. Din pacate insa, albumul nu se ridica la nivelul asteptarilor mele, Cell 666 fiind unul din acele discuri la care rareori te intorci dupa prima auditie.

Black metal melodic, cu puternice valente simfonice - asta puteti gasi pe albumul de debut al celor 6 suedezi. Din nefericire trupa nu reuseste sa evite statutul de clona Dimmu Borgir, acuta lipsa de originalitate cat si "imprumutarea" acelorasi structuri compozitionale pe care le regasim in albume ca Enthrone Darkness Triumphant sau Spiritual Black Dimensions constituind din start un handicap pentru Apostasy. Mai mult chiar si Fredric Edin incearca (dar nu prea reuseste) sa atinga acelasi trimbru vocal cu al lui Shagrath. Anumite pasaje amintesc de primul album Arcturus, alteori ai impresia ca audiezi un disc Old Man's Child. Suficient insa cu aceste comparatii, dar ce altceva sa mai spui despre un album care este identic cu nenumarate altele aparute in ultimii ani?

Nu ma intelegeti gresit, Cell 666 este un disc acceptabil (chiar bun daca acordam circumstantele atenuante aplicabile unui album de debut), care poate fi ascultat chiar cu placere.

Clapa omniprezenta constituie unul din putinele atuuri ale disculuii, cu partituri bine scrise si integrate in scheletul piesei. Se incearca si solo-uri de chitara in clasica maniera death metal suedeza, insa mai e destul de lucru la acest capitol.

Din punct de vedere al versurilor, subiectele pieselor nu depasesc nici ele cliseele genului, lupta interioara, raul, satanism, alienare, "fumatul" diabolic numar 666 - asa arata universul liric Apostasy. Cell 666 beneficiaza de o productie buna, sunetul corect reprezentand un alt plus al albumului. Desi pacatuind printr-o oarecare liniaritate piesele nu plictisesc, ba chiar doua compozitii ies in evidenta: Cell 666 si 7th Throne.

In concluzie Apostasy demonstreaza prin acest debut ca au potential, principala lor problema fiind aceea de asi crea un sound propriu. Ramane sa vedem daca vor reusi.

Dragos P. Nota: 6