MISERY SIGNALS - Controller

Am avut placerea sa recenzez si precedentul Misery Signals – Mirrors – pe care (privind in urma) cred ca l-am supra-estimat dandu-i un 8. Am avut dupa aceea ocazia sa ascult albumul de debut (Of Malice and the Magnum Heart – 2004) si mi-am dat seama ca ce Mirrors era clar mai slab decat primul opus al trupei.
In consecinta, am abordat Controller cu prudenta si cu incercarea de a nu fi influentat pozitiv de reintoarcerea la butoane a lui Devin Townsend. Si pana la piesa 5 aproape ca mi-a iesit. Auzeam un metalcore energic, bine lucrat (chiar mai bine lucrat decat pe Mirrors), poate ceva mai apasat; a, si cu un Karl Schubach care a progresat evident in ultimii doi ani, reusind sa ajunga la idealul unui vocal al acestui gen – si foarte brutal, si inteligibil in acelasi timp. Dar niciun alt progres semnificativ.
Insa de la Coma incolo s-a schimbat smecheria. Au aparut partile lente si tehnice, a aparut chitara acustica si au aparut schimbari de ritm care nu inseamna de fiecare data o intrerupere abrupta – procedura standard a multor formatii de gen. Daca ar fi sa gasesc un echivalent cinematografic al montajului muzical, as spune ca intre secventele n-au dat numai „cut”, ci si „disolve” sau „fade”. A Certain Death e un exemplu excelent in acest sens, iar pe aceasta piesa am avut si surpriza sa aud niste parti de voce clean care nu suna rau deloc. Iar Set In Motion mi-a adus si ultima confirmare pozitiva asupra albumului – versuri la care cineva chiar s-a gandit. „Let’s make history/Let’s make history stop!” e un carlig cu care Karl iti atrage atentia asupra efortului sau liric, dar a treia ascultare a albumului iti permite sa vezi chestii destepte in mai toate melodiile.
In concluzie, cred ca de la Mirrors incoace baietii au muncit ceva si s-au armonizat (in special vocea si duetul de chitaristi s-au imprietenit mult mai bine), iar lucrul asta (si probabil revenirea lui Townsend? – na, ca nu m-am putut abtine) fac din Controller un produs net superior.
I-as da un 9 dupa inima mea de acum, dar prefer sa-mi respect legamantul de prudenta si sa zic 8,5. Daca vi se pare mult, ganditi-va la tonele de mediocritate liniara pe care le produce acum acest gen. Macar Misery Signals incearca.

(+)  vocea, chitarile, productia
(-) daca si primele patru piese s-ar fi ridicat...

Tzugu Nota: 8.5