LIONS SHARE - Dark Hours

Patrik Johansson e un vocal pe care nici o trupa nu-l poate tine-n loc. De-aia cinta cu trei, in acelasi timp: Lions Share e una, Astral Doors si Wuthering Hights - celelalte doua. Asa cum ne spune pagina sa de myspace, din 2003 si pina azi, vocea lui Patrik (si ce voce!) poate fi auzita pe 10 albume. In tot acest timp, el s-a impartit intre proiecte de studio si trupe mai mici sau mai mijlocii, fara ca vreuna dintre ele sa il faca sa ii dedice toata atentia. Pentru ca, deocamdata, inca nu a gasit niciuna la fel de mare pe cit e vocea lui.

Si cu asta v-am zis si ce cred despre Lions Share. Asa ca acum va rog sa imi spuneti si mie daca voi sesizati vreo diferenta intre ce cinta Lions Share si ce cinta Astral Doors. Pentru ca eu am impresia ca albumul Dark Hours putea fi scos de Astral Doors fara sa existe riscul ca vreun fan sa fie vreun pic dezorientat. Dar ce zic eu dezorientat, nici macar n-ar fi clipit. Si daca ne uitam putin peste preferintele muzicienilor din Lions Share, o sa vedem ca e normal sa fie asa: referiri la albumele Black Sabbath sau Dio din anii 80 apar cam de 5 ori la profilul fiecaruia. Deci sunt colegi de fan club cu baietii de la Astral Doors. Asa ca, la fel ca si in cazul lor, trimiterile catre muzica maestrilor sunt la ordinea zilei (vezi mai ales Demon In Your Mind si Heavy Cross To Bear) si, tot la fel, vocea extraordinara a lui Johansson ne face sa ne treaca orice suparare ne-ar fi dat tircoale din acest motiv. Mai ales cind e vorba de cele citeva piese foarte bune ale discului, cine se mai poate gindi la suparare? Judas Must Die si Full Metal Jacket vin puse pe scandal (a doua e chiar thrash), The Bottomless Pit aduce un groove irezistibil si Barker Ranch te lucreaza subtil pe partea de melodie. Restul sunt undeva la mijloc, unde nu deranjeaza pe nimeni, asa ca, in afara de faptul ca pe The Presidio 27 am avut impresia ca ascult Masterplan, nu am mai retinut altceva de pe Dark Hours. Oricum, sunt multumit cu ce am retinut.

Klawz Nota: 8.5