NORTHER - Death Unlimited

Aflata intr-o permanenta efervescenta, scena finlandeza de metal a propulsat in ultimi ani mai multe titulaturi tinere, unele dintre acestea reusind sa se impuna in scurt timp pe plan modial. Altele insa nu au realizat ceva atat de spectaculos incat sa se distanteze de marea masa. Este si cazul grupului Norther care prin prisma celor doua produse lansate pana la inceputul acestui an nu reusise sa isi depaseasca statutul de clona Children Of Bodom. Lucrurile par sa se schimbe radical cu cel de-al treilea album de studio, Death Unlimited, aparut nu cu multa vreme in urma sub egida Spinefarm Records.

Cu toate ca Norther au ramas credinciosi aceleiasi formule - piese in viteza, gravate pe scheletul riff-urilor alerte de chitara, muzica lor a crescut in complexitate si asta mai ales datorita rolului mult mai important jucat acum de clapa. Daca pe precedentele albume clapa avea doar sarcina de a colora sound-ul, pe Death Unlimited ea este un instrument de o importanta similara chitarilor.

De altfel in asta si consta farmecul discului, pe parcursul celor 12 compozitii avem parte de un "dialog" continuu intre chitarile lui Ranta si Lindroos si clapa lui Planman. Tempo-ul este pastrat permanent la un nivel alert, dar in ciuda acestui fapt compozitiile sunt foarte variate, solo-urile de chitara si virtuozitatile pe claviatura pigmentand fiecare piesa.

Stilistic Norther oscileaza undeva intre Children of Bodom si Catamenia, cu o tenta pronuntata de power metal, datorata in special clapei, amintind foarte mult de alti conationali - Warmen. Este vorba de un metal tipic deja finlandez, o muzica energica, dinamica unde agresivitatea si rapiditatea sunt contrabalansate de o melodicitate exacerbata. Un gen de metal foarte adecvat concertelor, de altfel i-am vazut pe finlandezi cantand live cu ceva vreme in urma si in ciuda lipsei de experienta au reusit sa faca un show foarte reusit.

Vocalizele brutale specifice black metal-ului sunt completate la unele refrene de coruri, insa din pacate vocea este cam in spate si aici avem unul din cele doua puncte slabe ale albumului. Lindroos ar trebui ori sa ii cedeze sarcinile sale unui alt vocalist ori sa lucreze mai mult la acest capitol pentru ca discul sufera la capitolul voce. Cel de-al doilea aspect negativ il reprezinta bateria, care desi dinamica devine monotona prin repetarea acelorasi masuri si prin folosirea intensiva a pedalei duble.

Aici se opresc insa minusurile lui Death Unlimited, albumul este unul foarte placut si chiar daca finlandezii sunt inca in cautarea unei identitati muzicale ei sunt foarte apropae de a o gasi. Cu siguranta Death Unlimited este cel mai reusit disc al lor iar piese ca A Fallen Star, Day of Redemption si Hollow o demonstreaza cu prisosinta.

Dragos P. Nota: 9