MADDER MORTEM - Desiderata

Trebuie sa marturisesc inca de la inceput ca nu mi-a placut niciodata aceasta trupa, obstacolul principal care s-a interpus intre mine si Madder Mortem fiind tocmai ceea ce altii apreciaza in mod deosebit ca fiind atuul trupei – Agnete M. Kirkevaag si vocea sa agasanta  De gustibus…

Asa ca nu ma asteptam la nimic care sa imi schimbe pozitia atunci cand mi-am asumat sarcina sa recenzez materialul promotional sosit la redactie si pe a carui coperta sta scris Desiderata.
Madder Mortem nu sunt un grup tipic norvegian, de fapt nu au fost niciodata un grup tipic in general, pentru ca muzica lor nu prea lasa loc comparatiilor cu alte trupe. Cu atat mai dificil este sa lipesti eticheta stilistica acestei trupe, un demers frustrant, in special  in cazul acestui album. Desiderata uimeste printr-o complexitate stranie, fiind  in aceeasi masura doom si metal progresiv, totul construit pe structuri alambicate caracteristice in mod special jazz-ului.

“How long can the silence hold?”, ne intreaba Agnete chiar la inceputul piesei My Name Is Silence, pentru ca tot ea si colegii sai sa ne dea raspunsul pe parcursul celor 12 compozitii care transforma auditia acestui album intr-o halucinanta experienta. Neconventionalul si experimentele sunt atributele unui album aparte, cu care foarte putine trupe se pot mandri. Cei cinci norvegieni au dat frau liber imaginatiei, iar tehnica instrumentala le-a permis sa creeze un disc fascinant, de o originalitate rar intalnita astazi la grupurile de metal (desi a include Madder Mortem in granitele acestui gen este un pic fortat). Albumul mai pastreaza cateva reminiscente din atmosfera depresiva a precedentului Deadlands, dar in general Desiderata are un tempo mai sustinut, chiar neobisnuit de alert uneori.  Piesele pleaca intr-o multitudine de directii, fiecare dintre ele oferind o anumita perspectiva si cu toate acestea albumul ca intreg nu este lipsit de omogenitate. Orice incercare de a descrie piesle ar fi insa lipsita de continut si nu ar putea sa ofere imaginea exacta a calitatii lor.

Nu e usor deloc sa patrunzi acest album, asa ca o ascultare superficiala ar putea genera o concluzie pripita si ar fi chiar pacat. Nu as putea spune ca ma impac extrem de bine cu timbrul vocii lui Agnete, dar asta nu inseamna ca nu pot aprecia valoarea deosebita a vocii sale si modul in care se integreaza perfect in compozitia instrumentala a fiecarei piese. Desiderata se constituie astfel pentru mine intr-una din cele mai placute surprize ale inceputului de an. Absolut recomandat!

Dragos P. Nota: 9