OLD - Down with the Nails

Aceasta trupa vine cu recomandarea speciala a lui Nocturno Culto. "Old proves that the underground is alive", opineaza marele om si individ. Daca nu stiti cine este Nocturno Culto, nici nu vreau sa mai stau de vorba cu asemenea ignoranti. Bine, hai, ca m-a binedispus putin auditia acestui disc, asa ca o sa va spun ca Nocturno Culto este Ted Skjellum si este un profesor din Norvegia. Revenind, mi se pare o chestie absolut rezonabila si de bun simt ca Nocturno Culto sa recomande aceasta trupa, din moment ce albumul Down with the Nails a aparut la el acasa. Adica, la casa lui de discuri, Tyrant Syndicate Productions, pe care a infiintat-o, sub obladuirea Peaceville, impreuna cu vechiul sau amic, Fenriz. Sa nu aud ca nu stiti cine este Fenriz.

Revenind si mai in urma, Old dovedeste, asadar, ca undergroundul este inca in viata. In acelasi timp, dovedeste si de ce acest gen de underground trebuie sa ramina acolo unde este, parerea mea. Dar hai sa mai citez din prezentarea casei de discuri, ca tare frumos ii zice si nu cred ca as putea sa zic mai bine: "In 2003, trei maniaci posedati (de spiritul) old school au infiintat trupa Old". Deja din momentul asta mi-am dat seama ca nu imi doresc foarte tare sa ascult acest disc si nici sa vi-l prezint. Dar, in acelasi timp, mi-am dat seama ca imi doresc sa mai primim si alte promo-uri de la Peaceville, drept pentru care, am decis, ca totusi, merita sa vi-l prezint. Sa continuam: "Dupa demoul Blood Skull si Nocturnal Ritual 7", ei sunt gata sa imprastie iar iadul pe pamint cu albumul de debut Down with the Nails". Stati asa, ca n-am terminat: "Noua piese de metal old school, dat dracului de true ce este, in amintirea thrashului anilor 80, cu furia blackului anilor 90". Deci iata ca se poate, daca esti istet si reactionar, sa eviti capcana de a cinta conform infamului, mercantilului trend calendaristic. Dar cu ce pret?

Marea calitate a acestui marketing underground este sinceritatea. Cum e vopsit gardul, exact asa e si leopardul: se aude ca acum 20 de ani, productia e true, de garaj, old school, dar inteligibila. Riffurile minimaliste deja super-abuzate isi gijiie monotonia previzibila la fel cum au facut-o stramoasele lor care purtau semnaturi acum celebre: Bathory, Celtic Frost, Venom. Daca e ceva personal in aceasta re-interpretare, mie mi-a scapat. Structura pieselor pare gindita anume pentru a nu da batai de cap sau emotii ascultatorului. Vocea tipica de black metal da glas urlind din git acelorasi framintari old school pe care le putem intui cu usurinta trecind cu privirea peste titluri. Apropo de titluri, inca nu ma pot hotari care imi place mai mult, Scream for Hell sau Triumph of Hell. Care o fi mai lipsit de imaginatie? Cred ca pina la urma cel mai tare e Blood Skull. Se refuza varietatea pe toate planurile, nici macar ca ritm piesele nu difera semnificativ intre ele, ceea ce da o omogenitate de invidiat albumului. Nu am remarcat nici o piesa anume, cam toate sunt la acelasi nivel, care nu trebuie cautat prea sus. Adica le-am uitat imediat ce s-au terminat.

Totusi, este ceva in aceste riffuri din comuna primitiva, care poate binedispune pe cei care nu-s indepartati de vehementa galagioasa, sugrumata si malefica din vocea lui Reaper. O candoare, o inocenta a celor care iubesc bucuriile simple si piesele liniare de 3 minute jumate, care transforma acest disc intr-o placuta muzica de fundal, la o discutie cu baietii sau un joc de Magic.

Klawz Nota: 6