ELEXORIEN - Elexorien

Albumul olandezilor se incadreaza la categoria „nimic nou sub soare”, dar macar este ceva ce suna bine si reuseste sa nu fie o copie fidela a celor de la care a imprumutat influente: Bal-Sagoth, Moonsorrow sau Old Man’s Child. Este vorba de ceea ce unii numesc epic battle metal – un melanj de viking, black, folk si ceva death si power – adica un fel de struto-camila, destul de dichisita ca sa recunoastem. A Call to Arms este un intro cu nume elocvent: sunete de fanfara, cantec de lupta, cum vreti voi sa-i spuneti, cert este ca-ti gadila curiozitatea. De la The Curse incolo, elementul pregnant este continuul dialog dintre soprana Ine si screaming-ul lui Lainedil; ca veni vorba, Ine are o voce foarte frumoasa, lucrata, dar din pacate nu prea puternica, deseori fiind acoperita de instrumente. The Curse suna interesant, loveste direct si da startul unui album energic si divers, bazat atat pe clape cat si pe double-bass. Set in Stone este catchy, Rising of the Storm mareste ritmul si se vrea „rea”, formula epica este intarita de The Serpent Strikes at Sunstone Hill in doua parti, dar mie-mi place foarte mult cum este realizata piesa dintre ele: Dryads and Trolls, unde dialogul de care vorbeam este mult mai bine conturat, cele doua voci „vorbind” in numele driadelor, respectiv al trolilor, iar partea instrumentala este deosebita. In viteza si cu niste riff-uri demne de luat in seama este si The Disciple Of The Night Under A Starless Sky, iar Running With The Wolves Of War este undeva peste media albumului, ar fi fost bune mai multe ca ea. Daca alegeti sa ascultati acest produs, nu va asteptati la ceva nemaiauzit, nici macar uimitor. Totusi, daca dispuneti de o ora in drum spre serviciu sau in timp ce cititi o carte, eu zic ca merita.

(+) un album placut, cu ceva varfuri, bine realizat...
(-) ... si atat.

Mad Nota: 7.5