NECROPHAGIST - Epitaph

Necrophagist este o titulatura care a fost formata in anul 1992 de catre Muhammed Suicmez cu scopul de a se alatura legiunii de gasti ce practicau la acea vreme death metal-ul brutal. A fost nevoie insa de 7 ani pana la aparitia in 1999 a primului album al trupei, Onset of Putrefaction, disc autoprodus, care a propulsat instantaneu numele Necrophagist in elita undergroundului extrem. Death metal-ul tehnic prezent pe album si faptul ca el a fost realizat in intregime de Muhammed Suicmez, au facut din Necrophagist un nume respectat. Totusi au mai trecut inca 5 ani pana cand recent trupa a semnat un contract cu Relapse Records si a lansat cel de-al doilea album de studio, Epitaph .

La o prima vedere (sau mai bine zis ascultare) albumul poate fi descris printr-o singura interjectie: wow ! Este incredibil ce se intampla pe acest album, pur si simplu Necrophagist au reinventat si readus in atentie un gen aflat in umbra trecutului: death metalul progresiv. Epitaph aminteste intr-o maniera mai brutala de trupele etalon ale acestui stil: Atheist, Cynic si de ce nu, zeii thrash metalului nonconformist- Mekong Delta. Tehnicitatea desavarsita este cuvantul de ordine pe album, pentru ca cele 8 piese abunda de riff-uri naucitoare, arpegii, aranjamente elaborate, solo-uri halucinante si ritm ametitor. A trecut ceva vreme de cand nu am mai vazut la o trupa extrema o asemenea complexitate in gandirea pieselor, fapt care ii apropie in conceptie mai degraba de jazz, decat de metal. Desi ruperile de ritm sunt omniprezente, este uimitor cum piesele isi mentin coerenta, ca si cum fiecare detaliu din structura lor ar fi fost minutios studiat.

In ciuda vitezei care caracterizeaza fiecare compozitie in parte (doar pe Diminished to Be ti se permite un scurt ragaz de respiro) precizia executiei si "timingul" desavarsit te face sa te intrebi daca nu cumva muzicienii au mai multe degete la maini decat ar fi normal.Duelul intre chitari este magistral realizat, basul se "simte" din plin si chiar are partile lui de solistica (inceputul piesei Only Ash Remains ), iar bateria imprima intregului ansamblu dinamismul necesar. Se pot ridica unele obiectii la capitolul voce, pentru ca Muhammed Suicmez a preferat growl-ul clasic, similar uneori grindcore-ului, in locul unei voci mai atent lucrate. Productia ireprosabila ridica si mai mult calitatea acestui album, care desi redus ca durata, se constituie ca o adevarata lectie de muzica, un raspuns dat celor ce considerau acest gen muzical mort.

Pentru mine Epitaph si-a asigurat binemeritatul loc in randul celor mai bune albume death metal ale anului 2004.

Dragos P. Nota: 9