HAGGARD - Eppur Si Muove

"C'est la peste! C'est la peste! / Sauve qui peut! Sauve qui peut!" - acestea sunt primele cuvinte care imi vin in minte atunci cand ma gandesc la Haggard, si probabil imi vor ramane pentru multa vreme fixate in memorie.
( Pestilencia - Awaking the Centuries )

Fara sa revolutioneze muzica actuala asa cum Galilei a clatinat candva conceptiile asupra pamantului, Haggard revin dupa 4 ani cu un nou album de studio: Eppur si muove . Directia urmata este clara, Asis Nasseri - principalul compozitor, urmarind o extindere/continuare a conceptelor muzicale de pe precedentul album: Awaking the Centuries , de data asta personajul principal fiind Galileo Galilei si nu Nostradamus.

Fara indoala Haggard reprezinta o trupa deosebita in contextul muzicii rock, catalogarea cea mai des intalnita fiind de trupa classic death metal, imbinarea death metal-ului cu muzica clasica si traditionala/medievala fiind semnul distinctiv al acestei formatii, compusa din nu mai putin de 17 muzicieni, alaturi de care si-au adus aportul la acest album inca 10 invitati. Si totusi, exista un si totusi, de ce la "prima vedere" ai impresia ca asculti Awaking the Centuries dar sub un alt nume si cu o alta poveste de fundal? Fireste, aceasta afirmatie este putin exagerata, pacat ca senzatia de la prima ascultare te indeamna sa crezi ca din punct de vedere muzical, trupa nu a evoluat prea mult fata de albumul precedent.

Poate ca aceasta stagnare este datorata si stachetei foarte ridicate pe care Awaking a ridicat-o, atat pentru Haggard, cat si pentru muzica rock in general. Ar fi nedrept sa spunem ca albumul este prost, nefiind nici pe de parte vorba de asa ceva, ci poate doar de niste asteptari prea mari din partea noastra, a ascultatorilor, fata de o formatie care ne-a incantat acum cativa ani si de la care asteptam poate putin mai mult. Nu lipsesc astfel interludiile clasice, aceeasi marca distinctiva a formatiei, rupte parca dintr-o simfonie a unui Vivaldi, Chopin: Menuetto In Fa Minore , Gavotta In Si Minore si Larghetto / Epilogo Adagio .

Piesa care mi-a placut de la primele acorduri si care imi place la fel de mult si acuma este: Per Aspera Ad Astra , o piesa cu un ritm infernal la inceput, pe care vocea urlata a lui Nasseri te trezeste din capcana visarii induse de vocile angelice ale sopranei si tenorului. As fi vrut ca simbioza dintre cele doua stiluri antagonice: death-metal si muzica clasica sa fie mai prezenta, sa combine mai mult cele doua stiluri, fara a le separa intr-un mod evident, o piesa clasica apoi o piesa metal. O alta melodie excelenta este The Observer , pe o structura death metal, cu o voce guturala, plina insa de viori alerte care extind foarte bine senzatia de viteza.

Muzica traditionala germana nu a fost uitata, Herr Mannelig fiind o preluare din filonul folcloric german, si daca multi au fost obisnuiti cu varianta In Extremo, Haggard ne aduce in prim-plan o altfel de abordare, mai "celesta", in care vocea sopranei Maria Klaus induce o stare de beatitudine si calmitate pe un fundal apasator, cu influente medievale, piesa fiind absolut superba.

Textele sunt scrise in engleza, germana, italiana si latina si descriu povestea lui Galileo, framantarile sale, umilinta la care a fost supus prin catalogarea descoperirilor sale drept erezii, credinta si speranta acestuia ca cineva, poate in alta vreme, va intelege ca ceea ce a descoperit el este adevarat, asa cum dealtfel s-a si intamplat.

SkyDancer Nota: 8