EVERYBODY - Extended Play

Stiam de ceva vreme de dorinta lui Shole de a inregistra piese cat mai diverse alaturi oameni diferiti, diferiti ca mediu muzical, ca atitudine, ca experienta de viata si ca personalitate. O incercare de a capta trairi, momente si povesti ale acestor oameni intr-un fel de jurnal audio. Din pacate lipsea organizarea si lucrurile se intamplau intr-un fel semi-haotic. Iar cand spun organizare ma refer la un format fizic (CD) care sa pastreze aceste emotii traite alaturi de diversi oameni, lipsea aceasta "organizare" care sa faca ca aceste povesti sa iasa in lumea larga si ajunga cu bine la destinatie. Sa ajunga in sufletele si in mintea cat mai multor oameni ce se regasesc cu siguranta intr-un fel sau altul in ele.

Shole este un visator, un visator in sensul bun. Un om care crede in ceea ce face si incearca sa faca cat mai multe lucruri care sa insemne ceva. Alaturi de fostii colegi din Crize, Radu Neagu si Bogdan Diaconeasa, Shole a reusit sa dea forma proiectului Everybody. Sa-i gaseasca "gazda", sau mai bine zis sa gaseasca un "corp" care sa transporte sufletul acolo unde nu ar putea ajunge singur.

Ce are Everybody atat de special? Are sinceritate. Sinceritatea aia care lipseste atat de mult multor productii muzicale (fie ca ne referim la ce se intampla in afara sau la ceea ce se intampla in Romania). Si nu pot sa nu evidentiez faptul ca exprimarea artistica nu este in nici un fel limitata de barierele stilistice ale vreunui gen muzical. Experimental, electronic, post punk, si un strop de psychedelic rock. De la The Cure si Joy Division la nebunia din lirica lui  Jim Morrison (The Doors), condimentat putin cu glamour-ul semi-depresiv si polizat al celor de la Placebo si chiar un pic de Faith No More, toate sunt prezente pe acest material intitulat simplu si sugestiv, Extended Play. Si inclin sa cred ca atunci cand au inceput sa compuna materialul nu si-au zis "Hai frate sa sunam ca The Cure!" sau "Placebo e marfa, hai sa cantam ca ei!", inclin sa cred ca totul s-a intamplat natural, pentru ca se simte atunci cand asculti discul ca nimic nu este fortat si ca lucrurile sunt lasate sa evolueze.

Ce trebuie apreciat la fel de mult ca muzica de pe acest disc este partea lirica. Versurile pieselor The Moon, The Rabbit in the Magic Bus si Remix evidentiaza cel mai bine acest lucru. Iar cand spun asta nu incerc in nici un fel sa discreditez celelalte compozitii, sau sa le pun pe cele trei intr-o lumina favorabila mai mult decat se pun ele singure. Totusi, in unele momente se simte nevoia de a sustine partea lirica cu o mai multa forta, cu o mai mare dinamica, mai pe scurt cu mai multa rautate din partea instrumentelor. Ceva mai multa chitara electrica nu ar fi stricat,  ar fi fost bine venite cateva riff-uri care sa ofere un plus.

Mai devreme spuneam ca organizarea lipsea in ceea ce priveste Everybody, ca totul se intampla semi-haotic (cel putin asa parea din exterior). Este bine ca lucrurile incep sa se aseze si sa capete forma, este bine ca acesti muzicieni sunt in continuare aici dupa mai bine de 10 ani si nu arata ca se simt blazati, este bine ca incearca pe cat le sta in putinta sa faca pasul cel mare pe scena mainstream, sa ofere o alternativa acesteia, sa arate cum ar trebui sa se intample lucrurile intr-o scena mainstream sanatoasa. Drumul este in continuare lung si poate in unele momente anevoios, dar roadele culese vor fi aidoma muncii depuse. Trebuie apreciata si munca lui Dragos Aldea de la Death Row Design, cel ce a semnat partea grafica a acestui disc. Un artwork ce aminteste intr-un fel de lucrarile lui Salvador Dali. Fara sa o mai lungesc, inchei prin a spune ca daca va plac sonoritatile alternative/post punk cu un strop de experimental, Everybody este alternativa!

Hellhammer_x09 Nota: 7