SERENITY - Fallen Sanctuary

Frate, ce nume au si astia, ti se innoada limba-n gura cind incerci sa le pronunti, si totusi, ce lin curge muzica pe care o cinta! Zau daca nu-s cea mai tare trupa din Austria. Stiam ca Serenity sunt bunicei din recenzia lui Dragos la albumul de debut, din 2007 si, la prima ascultare, asteptarile mi s-au confirmat: bunicei, un metal melodic destul de aerisit si divers incit sa-i agat si eticheta de progressive de-un colt, cu refrene decente, fara demonstratii inutile de tehnica, relativ originali. M-a deranjat un pic  vehementa cu care clapa se suie peste toate celelalte instrumente, uneori si peste voce, noroc cu corurile bombastice care se iau la intrecere cu ea. Asurzesti. Pe aceasta cale, as dori sa ii multumesc lui Lenti Chiriac pentru ca a introdus cuvintul bombastic in publicistica metalica romaneasca. Caci nu stiu ce ma faceam fara el, sunt anumite momente in viata de redactor cind numai cuvintul "bombastic" poate pune problema cum trebuie si albumul Fallen Sanctuary este unul dintre aceste momente. Deci, e bombastic pina aproape de limita suportabilului, are niste clape simfonice mari cit Casa Poporului si niste coruri imense, cum se mai aude pe la Blind Guardian. Deci, bunicei, am zis la prima ascultare, normal, asta e nivelul metalului austriac, atit se poate.

Acum sunt cam pe la a 10-a ascultare si imi place de 9 ori mai mult. M-au pacalit sa inghit si clapele bombastice si cam monotone (in sensul ca chiar pastreaza 1-2 tonuri de la un cap la altul). Albumul asta a avut si are inca o crestere incredibila de la o auditie la alta si inca reuseste sa nu devina plicticos. Bineinteles ca la un moment dat o sa ma satur de el, sau poate ca nu, la cite altele am de ascultat in inceputul asta de toamna, dar oricum, deocamdata nu m-a plictisit ceea ce e mare lucru. Jumatate din piese au refrene foarte frumoase, Georg are o voce placuta, puternica dar si nuantata, usor nazalizata, ceea ce imi aminteste un pic de Andy Kuntz (Vanden Plas) si multe dintre liniile vocale te fac sa vrei sa le fredonezi. Sunt atit de muzicale, de armonioase, cam cum se mai auzea pe timpuri la Shadow Gallery, maestrii melodiei in prog metal, pe vremea cind erau trupa ca lumea. Desi mai rare, riffurile energice nu lipsesc, e destula pedala dubla acolo unde e nevoie de ea, ritmul este bun. Si, inca o chestie importanta, am zis si mai sus, baietii reusesc sa isi creeze un sunet destul de personal, tocmai de aceea albumul nu e foarte prietenos de la prima ascultare.

I-as fi dat mai mult, dar, una la mina, tot nu am facut pace cu clapele prea bombastice, si, doi la mina, sunt vreo 3 piese mai putin impresionante, cu schlagarul numit Fairytales in frunte (pian+duet cu Sandra Schleret de la Elis=sirop 90%). Pe partea cealalta, Velatum, Oceans of Ruby si Coldness Kills sunt piese pe care nu credeam sa le aud vreodata de la o trupa austriaca. Incercati-le, sau barem uitati-va la clipul la Velatum. S-ar putea sa aveti o surpriza.

(+) compozitii foarte bune, refrenele, vocea
(-) clapele prea violente, citeva momente mai putin inspirate

Klawz Nota: 9