MARTYR - Fear the Universe

Fear the Universe nu e un album ca oricare altul, la fel cum nici Martyr nu e o trupa cu care sa te intilnesti in fiecare saptamina: infiintata in 1982, a lansat doua albume pina-n 1986, considerate albume "cult" in anumite cercuri de ascultatori de metal clasic; a trebuit sa vina anul 2009 ca sa apara si al treilea. E vorba de un dublu CD care contine o re-editare a EP-ului din 1985 - For the Universe - completat de 5 compozitii noi, adunate sub numele Fear. Ca sa isi dea seama tot metalistul ce inseamna trupa Martyr pentru istoria heavy metalului.

Desi primul disc din pachet peste care dai este Fear, cel nou, eu o sa incep cu cel vechi, pentru ca nu am de spus mare lucru. Ascultindu-l la aproape 25 de ani de la lansare, nu vad pentru ce s-a facut atita tambalau si de ce Martyr au fost invitati sa contribuie cu o piesa la compilatia Metal Massacre VI (1985), alaturi de Possessed, Mayhem si Dark Angel. Daca Metal Massacre a lansat trupe ca Metallica, Slayer sau Overkill, au fost pe discurile alea si trupe mai nefericite, care au avut fanii lor, bineinteles, si poate ca ii mai au si azi, desi mie imi nu-mi este clar de ce. For the Universe e un heavy metal clasic cu productie austera, care suna ca piesele de pe primele albume Maiden cintate in falsetto de Kai Hansen. Ma rog, asa se cinta pe vremea aia, nu comentez. Dar cred ca e un motiv pentru care ati auzit de Maiden si Helloween si de Martyr nu. Daca ati auzit si va mai si place acest EP, sunt tare curios de ce, si as vrea sa-mi spuneti si mie, pentru ca eu nu am gasit nici un motiv valabil.

Discul al doilea se anunta ca o auditie mai placuta inca de la introul de tobe cu care incepe: productia e actuala. O alta veste buna este ca s-a schimbat vocalul: Rop are o voce bunicica, care poate fi si melodioasa si agresiva, apropiata ca timbru si ca interpretare de Warrel Dane. Nu si ca intensitate, din pacate, dar nu-i nimic, ca nici piesele nu dau pe-afara. Fara sa fie prea hotarite nici pe riffuri, nici pe refrene, nici pe solouri, sunt totusi agreabile. Heavy metalul clasic a primit ceva influente din thrash si chiar doom, ritmul e bun si saltaret, mai degraba bazat pe groove decit pe viteza. De fapt singurul pasaj speed dureaza vreo 10 secunde si e aruncat la deruta la inceputul ultimei piese. E cumva o actualizare a muzicii trupei, dar doar la nivelul anilor 90, pentru ca imi aduce aminte in multe locuri de Metallica '91, printre altele. Poate ca pina la urmatorul disc isi vor gasi drumul spre contemporaneitate, noi sa fim sanatosi pina mai scot Martyr inca un disc.

Klawz Nota: 7.5