PRO-PAIN - Fistful Of Hate

A mai trecut un an si Pro-Pain revin pe piata cu un nou album. De la excelentul debut Foul Taste of Freedom editat in urma cu 12 ani de Roadrunner americanii au reusit sa scoata pe piata nu mai putin de 9 albume de studio, plus un “Best of” si un album “live”. O regularitate de invidiat, mai ales ca in aceasta perioada au trecut pe la nu mai putin de sase case de discuri!
Parte din valul hardcore newyorkez ce a lovit piata americana la inceputul deceniului trecut, alaturi de grei precum Biohazard, Madball, Sick of It All sau Bile, Pro-Pain raman una dintre piesele de baza ale scenei, fiind practic permanent in turneu sau in studio, in ciuda schimbarilor de componenta si a cvasipermanentelor probleme cu casele de discuri. In fapt, din formula care a plecat la drum sub denumirea Pro-Pain Garry Meskil este ultimul supravietuitor, ca orice lider care se respecta avand grija sa-i inlature pe toti cei care i-au contestat autoritatea sau nu au fost suficient de implicati in activitatea trupei.

Pro-Pain sunt posesorii unuia dintre cele mai dense sound-uri pe care le-am auzit vreodata. Chitari acordate cu un ton mai jos, riff-uri de bass din abundenta si o alternanta halucinanta intre viteze supersonice si pasaje doom, iesite direct de pe albumele Candlemass, peste care troneaza vocea abraziv furioasa a lui Garry Meskil, reprezinta constantele acestui album. Variatiile de structura si tonalitate ale compozitiilor sunt minime, suficiente insa pentru a mentine vie atentia ascultatorilor pana la capat, in timp ce versurile abordeaza o variata gama a frustrarilor moderne, de la politica la inadaptarea sociala si superficialitatea sau duplicitatea emotionala.”
Paragraful anterior este extras din cronica pe care am scris-o in urma cu doi ani pentru albumul Shreds of Dignity si este perfect aplicabil, cuvant cu cuvant, acestui nou produs semnat de Garry Maskil si compania.

Considerati din acest punct de vedere Motorhead ai scenei hardcore, Pro-Pain au scos practic an dupa an acelasi album - cu ceva plusuri poate pentru Foul Taste of Freedom si Round 6 - si nici unul dintre ele nu a reprezentat o dezamagire pentru fani. In plus, fiecare dintre cele 9 albume de studio are cel putin o piesa care pur si simplu obliga la mosh pit pe oricine cat de cat implicat in scena metalica. In acest caz, Can You Feel It?, piesa de debut, este pur si simplu o definitie a NYHC, cu un riff ca un sut in dinti si o sectie ritmica absolut devastatoare. Left for Dead prezinta o viziune asupra Americii post-11 Septembrie, tema practic prezenta sau subinteleasa pe intregul album. Variatia acestui album vine odata cu piesa numarul 3, piesa care introduce practic pentru prima oara clape intr-un album Pro-Pain. Godspeed beneficiaza si de o voce curata, semnata de Stephan Weidner de la trupa germana Die Bohse Onkelz, trupa careia Garry Meskil ii este un fan devotat. Este piesa care iese in evidenta pe acest album si care probabil ar fi beneficiat de un single daca Pro-Pain ar fi fost sub contract cu o casa majora. Un alt moment inedit este secventa intitulata The Better Half of Forever, din cate stiu eu prima compozitie Pro-Pain la care Garry Meskil nu apare in calitate de compozitor, autorul fiind in acest caz chitaristul Tom Klimchuck. Secventa are aproape 6 minute, este instrumentala, si iese total din tiparul compozitiilor Pro-Pain, continand solo-uri, alternante de pasaje groove si ritmuri sustinute de pedala double-bass, cam in stilul primelor albume solo semnate de Marty Friedman. Corul fabulos de pe „American Dream” si riff-urile apocaliptice ce apar pe Cut Throat si Freedom Rings reprezinta alte momente pe care cu siguranta fanii grupului le vor aprecia la viitoarele concerte.

Fistful of Hate are sound-ul pe care incearca sa-l obtina Hatebreed, Machine Head si o multime de alte trupe aflate sub contract cu casele majore de discuri si care beneficiaza de o adevarata armata mediatica pentru a iesi in fata. Cu o productie ca la carte, chitari furioase si ritmuri supersonice de la inceput pana la sfarsit, Pro-Pain nu va lasa timp sa va trageti sufletul. Greu si inconfundabil, harcore-ul newyorkezilor este de fiecare data un pumn in fata detractorilor si establishment-ului!

Mihai Orzan Nota: 8