TESLA - Forever More

Mai intii sa va reamintesc sau sa va anunt, dupa caz, ca Tesla a fost o trupa foarte mare in a doua jumatate a anilor 80. Din 4 albume scoase pina in 94, trei au luat platina (adica s-au vindut in mai mult de 1 milion de exemplare) si ultimul a luat aurul. Si asta in conditiile in care muzica lor era mai heavy si ceva mai sofisticata decit tiparul glam, care asigura succesul in acea perioada. Tesla a fost una dintre victimele grunge-ului: dupa lansarea ultimului disc pentru Geffen Records in 1994 s-au desfiintat. Reuniunea din 2000 nu a reusit sa-i readuca decit in atentia nostalgicilor. Bun, sa zicem ca asta se intimpla din cauza ca nu mai sunt la o casa mare de discuri si ca nu mai sunt promovati. Dar asta ar insemna ca albumele vechi au avut asa mare succes doar pentru ca au fost promovate, deci, nu pentru ca au fost bune, hahaha. Eu unul sunt de parere ca ele au fost bune, au fost chiar al dracu de bune. Si ca astea noi, respectiv Into the Now si prezentul Forever More, nu mai au sclipirea vremilor de alta data. In definitiv, oameni sunt si ei, si ca tot omul, au limite. Foarte putine sunt trupele care reusesc sa fie de fiecare data mai geniale decit data trecuta. Atit de putine ca nu imi aduc aminte acum nici una.

Deci Forever More e un album subtirel, daca il punem linga Psychotic Supper sau Great Radio Controversy, dar eu nu sunt suparat pe ei. Chiar daca, in afara lipsei de inspiratie, ii mai gasesc defectul cam suparator de a avea un ton al chitarilor intentionat moale, un distors de mainstream asa, gen Lenny Kravitz. Eh, astea-s vremurile, o fi si de la virsta si de la conjunctura, dar baietii nu mai au tupeul de alta data. Desi are riff sanatos si  nici viteza nu-i lipseste, albumul e mai degraba rock decit metal, fara surprize la orchestratii si, ce e si mai pacat, cu o prestatie neimpresionanta a chitarilor. Si e pacat mare, pentru ca sunt in trupa doi chitaristi nu numai foarte capabili tehnic, ci care stiu sa cinte cu emotie si expresivitate. Ma uitam la DVDul Comin' athca Live, scos tot anul asta si ma bucuram ca noul baiat pe care l-au gasit la chitara - Dave Rude - cinta foarte misto, e si heavy dar si sensibil atunci cind trebuie. Din pacate, piesele de pe Forever More sunt departe de acel blues metal pe care Tesla l-a patentat in tinerete si chitarile sunt banale, putea sa le faca orice trupa de mainstream rock american care face furori prin Billboard. Bine, asta inseamna si ca are un sunet "modern", dar, in cazul de fata, modern inseamna si impersonal.

Si totusi, pina la urma, nu sunt suparat pe ei. Pentru o trupa cu virsta si trecutul lor, se descurca onorabil. Piesele nu-s chiar rele, se lipesc de ureche dupa citeva ascultari (un pic cam multe, totusi) si sunt citeva care mi-au placut imediat si pe care le pun aproape de clasice: saltareata All of Me si cele doua balade Fallin' apart si The First Time. E si una care ma enerveaza, desi melodia e misto - Pvt. Ledbetter - vorbeste despre o mama de soldat american plecat sa isi apere tara prin Orient, nu am inteles mesajul dar m-am saturat de subiect.

E un album pe care nici nu stiu cui sa-l recomand. Daca nu ati ascultat pina acum Tesla, v-as trimite mai degraba la unul din discurile de tinerete, nu la asta. Pe asta ascultati-l daca aveti chef de un rockulet bluesy cintat cu relaxare si voie buna, fara pretentii, surprize sau emotii. S-ar putea, cine stie, sa va placa.

Klawz Nota: 8