DISARMONIA MUNDI - Fragments of D-generation

In materie de death melodic sau Swedish death se spune ca bunicii, taticii si copii genului se afla la ei acasa in Gothenburg, fie ca se cheama In Flames, At The Gates, Dark Tranquility sau mai nou Nightrage, The Haunted.

Toate bune si frumoase, dar ce te faci cand te trezesti lovit de o asemenea trupa venita tocmai din Italia de unde de obicei auzeai doar de trupe care se bat cu balaurii in vaile mortii, care pe deasupra are invitat un vocalist cu blazon cum e Björn Speed Strid de la Soilwork?!

Stai, asculti, te minunezi, faci notite, dupa care le arunci dracu` si revii la muzica: cantitatea perfecta de melodie, agrsivitate, armonie si isterie pentru realizarea unei combinatii explozive!

Bineinteles, comparatia cu Soilwork este inevitabila - si adevarul este ca venirea lui Björn Speed Strid si-a pus puternic amprenta asupra stilului trupei dus spre zona metalcore chiar daca el nu a compus efectiv pentru acest album. Totusi, spre deosebire de Soilwork, parca acopera o arie mai vasta. Fazele melodice, chiar spre nu-metal fiind mult mai pronuntate la Disarmonia Mundi. De asemenea capacitaile vocale ale lui Strid parca sunt mai bine puse in evidenta prin completarea cu Claudio, completare care confera pe deasupra si dinamica discului.

Ettore Rigotti a reusit sa compuna un set de piese ce sunt catchy si, in acelasi timp, agresive. Clapele dau aroma de modern chiar de progresiv daca punem la socoteala si nebuniile de pe chitara.

Acum, stau si ma gandesc oare ce piesa este reprezentativa pentru acest disc? Prima care mi-a atras atentia este sigur piesa numarul 6 "Oceangrave", dar apoi imi vin in minte Common State of Inner Violence, piesa de inceput a discului, apoi Red Clouds cu solourile superbe apoi Swallow the Flames.. Si inchei prin a va recomanda tot albumul!

JohnBlack Nota: 10