BELIEVER - Gabriel

De la o formatie care a facut o pauza de 16 ani intre penultimul album si cel actual nu te astepti la prea multe. Niste batranei ruginiti care canta pentru nostalgicii care inca isi mai amintesc de ei mi-am zis inainte de a-i asculta. Din fericire insa Believer mai are un cuvant de spus in zona thrash-ului progresiv.

Daca ar fi sa-i plasez undeva, ar fi in zona elitista de unde au plecat Atheist, Pestilence, Meshuggah si Cynic. Believer s-au remarcat in trecut prin doua trasaturi caracteristice %u2013 au fost una dintre primele trupe de thrash care au introdus elemente simfonice in compozitii si a fost una dintre putinele trupe de heavy metal crestine. Nu, Believer nu face parte din categoria trupelor de White Metal care inalta imnuri de slava pe ritmuri de thrash. Versurile din albumele anterioare (in special din Dimensions) explorau teme mai profunde %u2013 indoiala, tentatia, pacatul originar %u2013 totul invelit intr-o aura filosofica. Din fericire, in albumul de fata temele religioase au fost abandonate aproape total. Doar in cazul ultimei piese revine tema religiei, insa intr-un context cel putin ciudat %u2013 voci ce se aud in fundal vorbesc despre rapiri ale unor oameni de catre extraterestri si enunta ideea ca aceastea ar fi actiuni ale divinitatii.

Majoritatea pieselor de pe Gabriel sunt complexe si cu o nota de originalitate. Trupa caracteriza muzica de pe el ca fiind un %u201Csick, insane cross between Tool, Voivod, Nine Inch Nails and Destruction%u201C. Albumul abunda de riff-uri catchy si solouri de chitara inspirate. Nu lipsesc nici elementele caracteristice zonei progresive: schimbari de ritm, treceri de la pasaje rapide la pasaje linistite, influente din alte genuri %u2013 in special din jazz, pentru ca, dupa cum am spus mai inainte, una din sursele de inspiratie evidente sunt Atheist. Pasajele simfonice au fost inlocuite de sunete electronice stranii, uneori cu o tenta industriala, care dau un timbru unic albumului. Clapele intervin rar, acompaniind cu discretie chitara sau facand trecerea dintre doua pasaje ale unei melodii. Dupa piesa a zecea exista si trei piese %u201Cascunse%u201D, adica nelistate si situate la oarecare distanta de celelalte (Shadow Gallery facea acelasi lucru in Carved in Stone) care ar trebui, probabil, sa ofere o cheie la misterul din piesa anterioara, insa trimiterile sunt la fel de ermetice.

Albumul nu contine piese slabe, insa unele par sa dureze totusi prea mult. In special in a doua parte a albumului, repetarea inutila a unor riff-uri duce la o senzatie de monotonie. In ansamblu, Gabriel este un album bun, recomandabil celor care regreta ca Atheist s-a desfiintat.                                   

Arthur Nota: 8.5