MARKUS GROSSKOPF'S BASSINVADERS - Hellbassbeaters

Ideea unui album de metal fara chitari este, ca mai toate ideile venite la betie, una originala (pentru care ii dau un punct din start). Nu stiu daca pentru tatal ei, Markus Grosskopf (Helloween), e o gluma sau o demonstratie, dar eu unul nu pot s-o iau decit ca pe o gluma. Pentru ca daca e demonstratie, atunci e una esuata: nu se poate face album de metal fara chitari. Dar, ca gluma, albumul Hellbassbeaters e o gluma buna. Cu ceva replici care pot fi luate in serios.

Oricit si-ar freca degetelele de corzi virtuozii interpreti si invitatii lor faimosi, minuind cu iscusinta partituri de bas ritmic, bas solo sau bas bas, lipsa chitarii se simte acut. Pentru ca piesele nu sunt compuse special pentru bas ci sunt niste piese de metal normale, care, in afara solourilor, se bazeaza pe formulele clasice ale genului. Deci nu a zis: "hai sa compunem niste piese ca si cum nu ar exista chitari pe lume", ci a zis "hai sa punem riffurile astea de chitari pe bas". Totusi e interesant de auzit ce se aude daca basul e folosit ca o chitara.

Stilistic, Bassinvaders-ii se invirt in zona power-speed-thrash metal si piesele pot fi grupate in functie de vocal: gasca Helloween cu Papathanasio la microfon (We Live, Empty Memories, Boiling Blood), grupul Rage (Romance in Black, Far Too Late), trupa Destruction/Sodom (Armageddon, Godless Gods, Dead From the Eyes Down, Razorblade Romance) si celelalte. Adica: The Asshole Song e totalmente la misto, cu o repriza de step la mijloc, Jesper Binzer (voce, D:A:D)a ramas la fel de tacanit ca-n tinerete (lrefrenul leganat imi aminteste de Gorgar de pe Wall of Jericho); Voices e aproape progressive dar cam incilcita, To Hell and Back e zbenguiala rock'n'roll, Eagle Fly Free e acelasi felinar de care se lipesc fluturii metalici fascinati si se pirlesc. Nimeni nu poate cinta piesa asta bine in afara de Kiske, dar e dreptul fiecaruia sa se faca de ris incercind. Cele mai vitregite de lipsa chitarii sunt bucatile de thrash, thrashul fara riff e terminat, e supt de vlaga. Cel mai bine se scot piesele ale caror atuuri nu sunt prea mult afectate, adica cele cu refren: in primul rind cele doua cu Peavy (Romance in Black, Far Too Late - in ultima vreme am impresia ca tot ce atinge Peavy se face de aur, abia astept noul Rage) dar si Empty Memories si Boiling Blood.

Despre interpretare, nimic de comentat, toata lumea isi face treaba bine, fara sa dea pe brinci, fara realizari exceptionale, cel putin pentru un profan ca mine. Banuiesc ca un pasionat al instrumentului gaseste mai multe motive de incintare, dar eu nu sunt ala. Se simte voia buna si bucuria de a cinta si pina la urma toate piesele devin simpatice si binedispun, dar la final parca imi vine sa zic, ok, acuma hai sa aud si varianta adevarata, cu chitara...

(+) voie buna si antren, original, interesant ca experiment
(-) pe bune acuma, metal fara chitara nu exista, acum stim si mai bine

Klawz Nota: 8.5