TRISTANIA - Illumination

Cei care cauta pe acest disc trupa care a facut senzatie acum 7-8 ani cu aranjamentele alea haotico-bombastice si obositoare reunite sub numele Beyond the Veil si World of Glass sa nu o mai caute. Prea mare legatura nu mai este cu ce-a fost, desi vreo doua piese au ceva tendinte timide spre orchestratii un pic mai complexe. Noua muzica Tristania e aerisita, lejera, cu constructii simple, clasice, avind la baza chitara, care ne propune niste riffuri mai degraba rock decit metal. Atentie, cind zic simplu, nu zic comercial, stiu ce inseamna aia, piese care te iau de guler din prima, dar dupa doua ture sunt stoarse de vlaga si nu-ti mai spun nimic. Illumination e o chestie care creste treptat si nu se stinge usor. E o atmosfera calma, intima, aproape prietenoasa, asa cum se anunta inca de pe coperta, care indeamna la visare si devine fermecatoare dupa citeva auditii. Un album de stare, deci, care te prinde sau nu. Daca regreti aranajamentele bombastice, clar n-o sa te prinda.

Kjetil Ingebrethsen nu mai este in trupa (sper ca s-a lasat de cintat si nu mai dau de el in alta parte), asa ca avem doar voci melodioase: Vibeke, soprana melancolica si visatoare, in prim plan, dar nu atit de evident incit sa fie deranjanta (cum ar putea, totusi, o asa faptura sa fie deranjanta?), secondata indeaproape de vocea grava si serena a lui ?sten Bergoy. Nimic original in formula asta, a fost, saraca, abuzata de o gramada de trupe, numai ca lui Vibeke si ?sten le vine foarte bine cind o recapituleaza. Chiar daca uneori dialogurile lor amintesc pregnant de Theater of Tragedy (Aegis). Au, fiecare, si cite o piesa solo, dintre care, Fate, cintata de ?sten mi se pare cea mai inspirata de pe disc. Chiar daca ma duce cu gindul la Green Carnation. Vibeke straluceste pe Destination Departure. Pentru pasajele de voce extrema de pe Mercyside si The Ravens a fost invitat amicul Vorph (Samael): o vizita scurta, dar nu mai putin placuta.

Simplificarea orchestratiilor si renuntarea la elementele extreme ii aduce, e adevarat, intr-o zona a rockului unde lumea se cam calca pe bascheti din cauza inghesuielii. In gothic rock nu prea s-au mai spus multe lucruri noi de ceva vreme si Illumination nu face exceptie. Dar ceea ce pierde in originalitate, Tristania compenseaza prin cursivitate, melodie, si mai ales prin iscusinta de a crea o ambianta densa in care sa te poti rataci cu placere.

Klawz Nota: 8.5