SODOM - In War and Pieces

Putine au fost albumele pe care le-am asteptat anul asta cu atata infrigurare ca pe acest In War and Pieces, semnat Sodom.  Acum, ca a venit, si dupa ce i-am dat cateva ascultari, constat ca sentimentele mele vizavi de el sunt amestecate, dar manifesta totusi o tendinta de simpatie. Ce e bine, ce e rau, sau de ce albumul asta ar putea face subiectul unei discutii mai mult ca altele, vom vedea pe parcurs.

Ca sa incep cu inceputul, dupa mine, Sodom se imparte in 3 perioade mari: pana la Agent Orange– inclusiv, de la Tapping the Vain la Code Red si de la M16 pana in zilele noastre.
Prima perioada iese din discutie. Formatie cult atat pentru thrash cat si pentru black, cu albume pe masura. A doua perioada, in schimb, suprapunandu-se exact peste perioada de declin a genului, devine mai complicat de descris. Totusi, ca s-o scurtam sintetic, intr-o perioada de 5 ani, Sodom s-au distrat, ba cu death metal (Tapping the Vain), ba cu crossover thrash (Get What You Deserve), cert e ca niciodata n-au pacatuit ca restul trupelor mari de thrash ramase active (Slayer, Testament, Kreator – ca sa le citez pe cele mai de seama) prin inglobarea in compozitie a unor genuri fara nicio legatura cu metalul in general si cu thrashul in particular, si aici ma refer la grunge, gothic si chestia aia pe care o canta Pantera si care dupa jumatea anilor 90 a dus la NU metal. Pe scurt, fara sa mai bata niste borne in gen, s-au tinut onorabil de meserie si fara sa dea niciun chix, au ajuns la Code Red. Pentru mine, asta e albumul care a lansat thrash metal revivalul pe care il vedem zilele astea in jurul nostru. Un album excelent, un regal de riffuri, atat directe cat si sinuoase, sustinute de un tempo pe masura si  armonizate de o voce perfecta pentru gen.

M-am oprit la albumul asta pentru ca daca actualul, In War and Pieces, poate fi comparat cu un album din trecut, acela ar fi Code Red, lucru care nu poate decat sa ma bucure, din moment ce pe ultimele doua, M16 si Sodom, chiar daca forfoteau de esenta Sodom usor de identificat atat in compozitii cat si in spirit, pacatuiau prin doua chestii grave: riffuri care nu prea puteau fi numite riffuri ci doar o tocatura la ralanti – fara cap si fara coada - care pe oricare alt album Sodom nu si-ar fi gasit locul nici ca bridge-uri , si un tempo de-a dreptul lesinat.
Prin contrast, pe albumul pe care-l judecam aici, chiar daca tempo-ul nu e cu mult mai accelerat – desi e evident ca e mai divers - chitara pare sa-si fi regasit cheful de joaca, iar de aici incepe distractia.
Am identificat bridge-uri de In Flames (God Bless You), un intro demn de Machine Head (piesa de titlu), daca nu chiar unul de la numitii luat cu copy/paste, solo-uri ultra melodioase, aproape de modern power metal – unele chiar cu abuz de wow-wow , si, daca n-as fi sigur ca rifful respectiv e cliseu in chitara de doom post Forest of Equilibrium (Cathedral), poate chiar un pic de Paradise Lost (Through Toxic Veins).
In mod normal, pentru mine asta ar fi de ajuns sa-l arunc cat colo, atat pentru actul in sine, cat si pentru faptul ca tocmai acum, cand iesisera cu fruntea sus dintr-o perioada neagra pentru gen, iar la istoricul lor puteau chiar si sa recicleze, ei se apuca sa se modernizeze. Totusi, norocul meu e ca fazele pe care le-am enumerat mai sus si la care as mai adauga niste breakdown-uri nefericite, nu dau nota generala a albumului si sunt doar niste brizbrizuri rasarind desuet dintr-o mare de ruine, care e adevarata identitate a albumului asta.
Avem acelasi stil impetuos si  trufas al Sodom-ului din zilele bune, cu riffurile alea cursive si cu identitate bine stabilita, care vin peste tine sa te manance. Avem  piese ca Hellfire, Storm Raging Up sau Knarennheintz, demne urmase ale unor Agent Orange sau Shell Fire Defense. Avem un Angelripper, care imbatranind la randul lui, incepe sa semene cu Araya in ultimul timp, poate chiar cu usoare influente din numitul. Avem Sodom.

Ce sa mai zic? Parerea mea e ca asta e cel mai bun album Sodom de 10 ani incoace si prevad niste ravagii prin salile de concerte si festivaluri si, de ce nu, poate chiar inlocuirea pe panoplie a celebrei Napalm in the Morning, de care eu personal m-am saturat sa tot tina loc de etalon de piesa Sodom, si daca tot nu ii e dat uneia din vechime sa-si ia locul de drept, poate macaro data la 10 ani sa se mai schimbe cu cate una noua.

hell9level Nota: 8