DISTURBED - Indestructible

Imi amintesc cu nostalgie de parc-ar fi fost ieri: una dintre primele stiri, pe care cu bucurie le-am cules si cu emotie le-am urcat la inaugurarea versiunii 2.0 a siteului nostru drag, se numea, citez: "NEVERMORE: trupa de deschidere pentru Disturbed in Europa". Cine dracu or mai fi si Disturbed astia, mi-am zis eu mie atunci, uite si tu cita nedreptate e pe lume, o trupa ca Nevermore tre' sa deschida pentru niste pokemoni. Caci, desigur, cit de tari puteau sa fie Disturbed astia de eu nu auzisem de ei pina in ziua aia? Negresit, nu puteau sa fie decit niste inculti, umflati artificial de casele de discuri care controleaza piata muzicala americaneasca. Fara indoiala. Asa mi-am zis. Acuma, ati vazut, desigur ce nota am dat acestui al patrulea disc Disturbed. Daca nu, uitati-va. Asa. Deci v-ati dat seama ca am avut o de-aia, cum ii zice, o epifanie.

Primul contact cu Indestructible a fost videoclipul la Inside the Fire, pe care l-am vazut pe Myspace. Vocalul David Draiman prezinta piesa intr-o scurta introducere si mi s-a parut un tip de incredere, asa ca am pornit vizionarea cu inima deschisa, lasind la o parte prejudecatile pe care le am in privinta metalului nou american. Desi au deja patru albume, Disturbed sunt totusi o trupa noua, au debutat in 2000. Wikipedia zice ca la inceput au fost luati drept nu-metalisti, pentru ca pe urma sa alunece spre hard rock si chiar alternative metal. Alternative metal mi se pare o descriere foarte buna pentru albumul Indestructible, e un sound original, cu radacinile in alternative rock, (imi aminteste de Live), dar cu faze heavy metal, nu metal, thrash, rock si chiar grunge si industrial. Un amestec omogen si solid, dar mai ales, cu personalitate. Ceea ce e mare lucru.

Revenind la Inside the Fire, trebuie sa va spun ca am percutat din prima clipa. Ilustreaza foarte bine unul dintre atuurile albumului si anume partea ritmica, nu numai cea instrumentala, dar si ritmul liniilor de voce. David Draiman nu are supervoce, dar e un supervocal, pentru ca reuseste aproape intotdeauna sa gaseasca ceva interesant pentru fiecare partitura pe care o cinta. Unele piese au refrene care iti ramin in minte, altele au strofe ritmate care te ridica in picioare. La fel pot sa spun si despre colegii lui David, lucreaza impreuna, cu o vrednicie tacuta, la reusita pieselor. Chitara iese foarte rar in evidenta, solourile sunt scurte, as putea spune discrete, de fiecare data in armonie cu atmosfera melodiei: mai blues, mai funk sau mai thrash. Le fel, tobele isi dezvaluie complexitatea doar dupa mai multe ascultari. Insa cind vine vorba de pus un ritm pe masa, bai frate, toata lumea este zid, parca ar fi unul singur. In primul moment piesele sunt cele care impresioneaza si mie imi convine de minune asa, decit sa se fi spart in figuri fiecare separat ("...in intreg nu a crezut", vorba lui Bitman).

Piese preferate imi e greu sa-mi aleg, nu ma asteptam sa-mi placa atit de multe. De fapt, in afara de Torn, care mi se pare mai slabuta fata de restul, toate au cite ceva special, unele chiar mai multe ceva-uri deodata. Insa daca ar fi sa ma gindesc la niste chestii pe care n-o sa le uit niciodata, as alege strofele de la Inside the Fire si Criminal si refrenul latrat de la Divide. Asta e un album care te poate face sa crezi ca o trupa mai tare ca asta nu exista. Atita e de convingator.

Klawz Nota: 9.5