DRAGONFORCE - Inhuman Rampage

M-am apropiat de acest album cu bunavointa si speranta unei surprize placute. Stiam ca DragonForce e trupa cu un chitarist asiatic super-rapid si cu un par incredibil de lung. Asa mi-au fost recomandati si asa am povestit si eu de ei mai departe si de cite ori ii aratam vreunui amic videoclipul la Valley of the Damned ne intrebam cum o dormi cu parul ala asa de lung. Impresionant. In plus, muzica era simpatica. Acum au ajuns la al treilea album si intrind pe site-ul lor am fost luat la trei-pazeste de discursurile auto-laudative care zbang-zbang iti trag o pereche de palme pina sa te dumiresti daca nu cumva ai gresit adresa: "Pregatiti-va pentru o calatorie muzicala fascinanta si devastatoare, o forta de neoprit, combinatie intre forta power-metalului, virtuozitate indelung antrenata si cantitati importante de melodie musculoasa, THE heavy metal band of the past year". Clipesc din ochi un picut intimidat si ma intreb, cine man, DragonForce? Pai da, al lor e site-ul. Vai de mine si eu nu stiam nimic despre toate astea. Zic, ia sa vezi, o sa ma ia pe sus astia si dau play cu o stringere de inima si un usor tremurici din deget.

Man, timp de aproape o ora, m-au fugarit incontinuu. Doar opt piese sint pe acest devastator opus, dintre care ultima e o balada nefericita si chiar daca ar fi fost buna, tot m-as fi uitat la ea patrat, ce cauta chestia asta la sfirsitul chestiei asteia? Sa revenim la inceput. De la inceput acesti baieti grabiti care au revitalizat metalul englezesc, desi sint de vreo patru alte nationalitati, acesti baieti sint pusi pe o goana extrem de accelerata si de paguboasa. Sint de-a dreptul sufocanti cu pedalele lor duble si shredding-ul lor ultra-rapid si unisoanele lor supersonice si kilometrice. Atit de mult insista pe ideea de viteza, incit am impresia ca daca intorc capul o sa-i vad prin geamul usii de la balcon fugind spre mine cu cablurile dupa ei. Cred ca asta inseamna ca am inteles punctul lor de vedere, nu? De acord, nu am auzit prea multe trupe care sa cinte la viteza asta, de fapt e foarte posibil sa nu fi auzit nici una, dar asta nu inseamna ca mi-am si dorit asa ceva in viata. Stau cu urechile ghemuite si cu ochii inchisi pe fiecare pauza dintre piese rugindu-i in soapta ca urmatoarea sa nu fie la fel, dar nu exista mila! De la un capat la altul aceeasi graba anosta in sapte exemplare si cind se termina, promite-mi o marire de salariu si tot nu-mi amintesc nici un refren, nici un solo. Vocea nu e senzationala, dar are ce ii trebuie, nu asta e problema, problema e sub voce. Reusesc sa inghesuie atit de multe note pe minut, dar nu in ordinea corecta. Poate sint melodii din acelea care se dezvaluie strat dupa strat cu fiecare ascultare? Man, dupa citeva ascultari nu mi s-a dezvaluit decit dorinta imperativa de a nu le mai asculta. Iar faptul ca nu am gasit nici forta power-metalului promisa, nu a imbunatatit deloc situatia.

Si atunci ce folos ca se straduiesc atita? Atitea ore pierdute cu game si panatie alternativa si alte chestii cu care se chinuiau in timp ce ceilalti copii erau afara la joaca pentru... asta? Am mai ascultat citeva albume inutile, dar parca nici unul nu m-a impresionat atit de mult ca Inhuman Rampage.

Klawz Nota: 6