ENSIFERUM - Iron

Iata ca finlandezii surprind din nou prin acest al doilea album al trupei Ensiferum, ridicand inca o data intrebarea: "De unde atatea talente intr-o tara atat de mica?". Istoria grupului este destul de bogata, trupa fiind formata undeva in 1995 (atunci cand membrii trupei aveau varsta majoratului la noi), primul album oficial fiind Ensiferum, scos in 2001. Numele formatiei vine din latina si, tradus in engleza ar fi "Sword Unleashed".

Iron dezvolta ideile muzicale de pe Ensiferum , trupa practicand acelasi epic/viking metal, cantat in viteza, cu pasaje folk inserate inspirat cam in toate melodiile. Vocea parca este mai curata pe acest ultim album, pe langa aceasta avand coruri si chiar si voce feminina pe Tears. Aceasta, impreuna cu Mourning Heart - Interlude si Ferrum Aeternum reprezinta piesele folk de pe album transportandu-te undeva in evul mediu, intr-un timp plin de sunete de flaut, chitara si tamburine, ceva in genul Blackmore's Night. Ca o curiozitate, Ferrum Aeternum are o linie melodica ce imi aminteste, cel putin partea de inceput, cu muzica intalnita la unul din castelele din Heroes of Might and Magic 4, Rob King fiind compozitorul.

Nu trebuie sa ne lasam insa inselati de starea de liniste indusa de prima piesa, pentru ca nu a fost decat un preludiu pentru batalia continua de pe urmatoarele 8 melodii. Trupetii reusesc sa transmita foarte bine acel tremur, acea nerabdare si neliniste, sentimentul de maretie pe care probabil ca il simteau luptatorii din timpurile de mult apuse, efervescenta dinaintea oricarei confruntari.

Piesele sunt in general cantate intr-o maniera rapida, avand destul de multe accente power, datorita abordarii partiturii vocale. La prima ascultare am avut impresia ca ascult o combinatie inteligenta de Finntroll cu Children Of Bodom, ce depaseste pe alocuri sfera metalului clasic, fiind un album pe care il recomand tututor pasionatilor de viking metal si nu numai, eventual pot incepe cu Tale of Revenge , una din preferatele mele de pe album. Senzatia de maretie continua foarte bine pe Lost in despair , o piesa mai linistita, cu voce curata, cu un ritm foarte apasator, datorat si ruperilor de ritm sustinute de clapa.

Slayer of light este mult mai rapida, cu soluri de chitara si ritm nebunesc impus de baterie, vocea fiind foarte strigata si plina de nerv. Parca pentru a ne demonstra ca nu duc lipsa de idei si inspiratie, penultima piesa, Lai Lai Hei reprezinta imbinarea perfecta de metal cu folk, avand de toate, de la coruri la solouri rapide, multe schimbari de ritm, fiind, in opinia mea, cea mai buna piesa de pe album, un adevarat imn metalic.

Sunt curios care va fi orientarea urmatorului album Ensiferum, daca vor continua pe linia folk, sau vor da mai mult credit pasajelor vitezistice si metalului in general.

SkyDancer Nota: 8