WARMEN - Japanese Hospitality

Intr-un interviu ocazionat de lansarea albumului precedent, Janne Warman explica aparitia proiectului sau solo prin dorinta de a-si exprima propriile idei muzicale. In Children of Bodom cel care compune muzica este Alexi Laiho si, pasamite, Janne mustea de idei pe care nu le putea exprima. Asa a aparut proiectul Warmen si cariera solo a claparului lui Children of Bodom.

Dupa aceste declaratii, ne-am putea astepta ca Japanese Hospitality sa fie un exemplu de originalitate. Sa fie un album concept sau un album in care sa domine instrumentele cu clape. Din pacate, albumul in cauza este mai degraba un contraexemplu, un exemplu despre cum nu trebuie conceput un album solo si o dovada a lipsei de idei. O parte dintre piesele sale sunt cover-uri dupa piese pop interpretate %u201Coriginal%u201D de Warman, iar celelate sunt influentate puternic de stilul solistilor vocali. Se pare ca Janne Warman nu a invatat inca faptul ca solistii vocali si ceilalti colaboratori trebuie sa se plieze conform dorintelor compozitorului. In aceasta privinta ar trebui sa se inspire de la Ayreon, unde, de obicei, toti solistii adopta cam acelasi stil %u2013 cel al lui Lucassen.

Albumul incepe in forta cu o piesa instrumentala care ne da sperante chiar daca, pe alocuri, suna cam comercial. Pe album nu mai este decat o alta piesa instrumentala %u2013 piesa a 7-a. Urmeaza Eye Of The Storm care ar putea fi o piesa Stratovarius. Daca am include-o intr-un album Stratovarius sau Kotipelto, nimeni nu si-ar da seama ca e o productie a claparului de la Children of Bodom. Goodbye este o piesa in care Jonna Kosonnen ne dovedeste ca e o solista mediocra de scoala veche. De fapt toate cele patru piese cantate de ea au o atmosfera usor retro si aluneca spre comercial. Unele imbina chiar metalul cu muzica pop. La atmosfera pop contribuie si coverurile dupa Janet Jackson si Roxette. Piesele cantate de ceilalti solisti sunt suficient de bune pentru a compensa aceste derapaje. Pasi Rantanen face o figura frumoasa pe piesa 4 dar si pe coverul dupa Journey. Chiar daca nu ma asteptam la prea multe de la Alexi Laiho ca solist vocal, am descoperit ca imi place mai mult decat Jonna Kosonnen. Stilul sau nu se potriveste de loc cu metalul melodic, dar macar nu canta ca o copie ieftina a lui Kim Wilde sa a altei vedete pop rock de acum 20 de ani. Si Marko Vaara are o contributie rezonabila pe Unconditional Confession, o piesa cu influente progressive.

In concluzie, Japanese Hospitality e un album dezamagitor. O buna parte dintre piese sunt bune, dar influenta pop de pe celelate sau aerul usor retro, de metal din anii %u201990 face o impresie proasta. Pe mine, de pilda, ma determina sa sar peste piesele respective pentru a ajunge la ceea ce merita sa fie ascultat.

Arthur Nota: 7