TIAMAT - Judas Christ

Am tot stat si m-am gindit: de unde sa apuc problema? Cum sa descriu un album aparut si ascultat (si ras-ascultat) de patru ani? Nu mai merge faza cu amintirile, am folosit-o la cronica de la Clouds. Mie mi se pare totul foarte clar: Judas Christ e Judas Christ si titlul asta e cea mai buna descriere a albumului. Ce intrebare e asta, cum e Judas Christ? E Judas Christ.

Sa incerc sa mai trag de timp, tocmai mi-a venit o idee. Tiamat, Anathema, Paradise Lost, My Dying Bride. Toate au pornit la inceputul anilor 90 si au pus umarul la propasirea acelui doom/death, care mai apoi devine gothic metal. Foarte apreciate trupe si respectate de fanii metalului, pina la un moment dat cind au facut-o lata. Ia ginditi-va cum aratau ele si ce semne le faceati voi in 1997-98: Tiamat scotea A Deeper Kind of Slumber, Anathema - Alternative 4, Paradise Lost - One Second, My Dying Bride -  34.788% ... Complete. Numai albume unu si unu, nu-i asa? Si toate cu un pas, respectiv, mai multi, in afara a ceea ce consideram metal. Dupa acest moment de rascruce, unii au continuat sa ia distanta, altii s-au intors spre drumul cunoscut.

Tiamat nu s-a mai intors la dragostea dintii, metalul, ci s-a indreptat spre goth rock, la inceput in goana mare (Skeleton, Skeletron), dupa care au mai redus viteza, cu a doua incercare,Judas Christ. Iar am ajuns la Judas Christ.

Pai rezulta din ce am zis mai sus ca e discul care aseaza muzica Tiamat pe noua ei orientare: gothic rock, gata, s-a terminat cu metalul. Chiar daca inceputul discului are o trimitere directa la Whatever that Hurts; hai sa zicem ca rifful ala si breakul pe tobe sunt metal, pai aia e tot metalul de pe disc. Am impresia ca este o muzica de ascultat pe intuneric, noaptea cind restul lumii doarme si viseaza. Este visul celui care nu doarme. Ritmuri care parca te leagana, calme, melancolice, eterice, plutind in jurul tau cu grija sa nu te deranjeze, cu mare atentie la melodie si cu o voce hipnotizanta: The Return Of The Sun Of Nothing, So Much For Suicide, Love Is As Good As Soma, The Truth's for Sale. Astea ar fi, dupa mine, cele mai reusite ilustrari ale directiei goth a la Tiamat, usor rafinata si slefuita pe la colturi fata de prima ei exprimare Skeletronica. Mai sunt citeva bucati mai saltarete, vezi Angel Holograms si I Am in Love with Myself, un goth conventional dar agreabil; un interludiu instrumental prin care razbat nelipsitele acorduri sumeriene - Summer by Night - si, pe final, doua cintecele gingase, dar cam subtirele si care lasa impresia de neterminat.

Toate astea erau oarecum de asteptat. Dar nici pina in ziua de azi nu am putut sa inteleg de unde a venit Edlund cu ideea de a cinta chestia asta de-i zice Vote for Love. Adica, e incredibil, puneti The Sleeping Beauty si Vote for Love una linga alta, puteti crede ca sunt ale aceleasi trupe? Nu e numai socul dat de diferenta de gen, de la doom/death la goth rock melodic si super radio friendly; sau de polaritea diametral opusa a mesajelor - prima vorbeste despre dragostea nefericita care impinge la sinucidere, a doua e un adevarat imn flower power. Ci, mai ales, e incredibil cit de bine pot fi facute amindoua, chiar daca sunt atit de diferite. Si acum, dupa patru ani, ma mir ca aud asa ceva de la Tiamat; si astea sunt momentele care imi plac mie in viata, ca ascultator.

Judas Christ inseamna o confirmare a noului Tiamat: mai sperati sa se intoarca spre metal, ei bine, nu, chiar nu se mai intorc, acum sunt o trupa de rock gothic si se descurca foarte bine, nu le mai purtati de grija.
Uite ca m-am descurcat si eu, pina la urma.

Klawz Nota: 8