ONSLAUGHT - Killing Peace

Mai sunt multi? Mai suntem multi?

O alta trupa care se reinfiinteaza dupa mai mult de 10 ani de pauza. Dupa 16 ani, mai exact. Pentru fanii thrash-ului din 80-90. Atatia cati om mai fi.

Dar s-o luam cu inceputul. Onslaught s-a nascut in 1983 din prietenia a doi englezi din Bristol care lucrau impreuna intr-o tipografie. Ca la multe trupe de atunci, s-a intamplat ca unul era chitarist – Nige Rockett – si unul era baterist – Steve Grice. Si tot ca la multe trupe de atunci, Onslaught au inceput cu ce era la moda in Anglia si State: punk-ul. Stim ce greu le-a fost celor de la Maiden in ’80, doar pentru ca bagau altceva decat punk. Dar asta inseamna sa fii vizionar, bravo lor... Revenind... Onslaught n-au fost atat de inovatori. Dimpotriva. Dupa ceva succes ca punk-eri (opening act la The Exploited sau One Way System), englezii au simtit ca valul se muta inspre thrash si in 1984 au schimbat vocalul si basistul (normal, astialati doi erau prieteni:). In noua formula, la casa de discuri Children Of The Revolution, au scos in 1985 Power From Hell – un album “drujbist”, cu un vocal bau-bau si cu o melodie numita Death Metal – sintagma asupra careia Onslaught emite drepturi de paternitate. In turneul din 1985, trupa l-a cunoscut pe Sy Keeler – un vocal descris drept “charismatic”. Dar asta era una dintre retete, nu? Baiatul simpatic si care nu stia sa cante la nimic era vocal. Fosta voce - Paul “Mo” Mahoney – s-a mutat la bas si fostul basist - Jase Stallard – a devenit a doua chitara. In aceasta formula, Onslaught a intrat in perioada de glorie: a lansat in 1986 albumul The Force, dupa care au urmat turnee cu Exciter, Anthrax, Agent Steel si Motorhead, precum si un recital la Dynamo, in fata a 8.000 de oameni. Dupa o noua schimbare de componenta (basistul si chitara a doua), trupa s-a proptit bine in varful valului de thrash din UK. Problema a fost ca, in cautarea unui loc si mai bun, Onslaught au semnat in 1988 cu London Records. Care a introdus ratiunea, claritatea si disciplina intr-o trupa care se afirmase prin haos si sunet agresiv, neprelucrat. Prin urmare, Sy Keeler n-a mai fost suficient de bun pentru In Search Of Sanity; toate pasajele lui au fost re-inregistrate cu mult mai blandul si mai power-melodicul Steve Grimmet. In Search Of Sanity a iesit in 1989 si i-a instrainat pe fani. Dupa cateva zvacniri, Onslaught s-a spart in ianuarie ’91...

...ca sa se reinfiinteze in 2004, dupa o discutie la bere intre Rocket si Grice – sau asa sustine trupa. Sy Keeler a fost re-chemat, la fel si Jim Hinder, care cantase cu basul pe In Search... Au urmat turnee si, bineinteles, un album: Killing Peace. Pentru noi, astia cu thrash-ul anilor 80-90. Cati om mai fi... Ei bine, e rusinos, dar istoricul trupei o sa ocupe mult mai mult decat recenzia in sine. Pentru ca Onslaught ne ofera fix o combinatie de Slayer, Kreator si Exodus pe parcusul intregului opus. Hai si ceva Overkill, ca sa ma simt mai bine. Burn, piesa de deschidere, are riff-uri foarte apropiate de Slayer din perioada Seasons..., dupa care piesa de titlu vine cu sonoritati Exodus, Overkill (la refren) si poate ceva Kreator mai vechi. Destroyer Of Worlds vine iarasi pe vana Slayer, iar Pain e (din nou) mai aproape de Exodus. Si albumul continua in aceeasi maniera, difera doar proportiile ingredientelor.

Ca preferinte personale, va spun de Killing Peace, A Prayer For The Dead si Twisted Jesus – care are niste Seasons In The Abyss combinat cu pasaje gen Evil Never Dies. In rest, thrasher-i din toate tarile, bucurati-va! Mai avem o trupa la care sa ne raportam, dar care, din pacate, e mai importanta prin ce a fost decat prin ce este. Un 7,5 – si in suflet, si in gand. Ar fi fost un 8, dar parca influentele sunt prea pe fata.

Tzugu Nota: 7.5