KISKE/SOMERVILLE - Kiske/Somerville

We're all sinners here

Desi albumul poarta numele vocalistilor, cel mai important individ in afacerea asta este basistul. Bine, si patronul de la Frontiers Records, Serafino Perugino, care nu numai ca scoate albume cu toate trupele care ii plac, ba chiar trage sfori si face trupe noi care sa fie pe placul lui. Michael Kiske e unul dintre preferatii sai si, dupa ce l-a scos de la naftalina cu cele doua discuri Place Vendome si albumul de preluari Past in Different Ways, acum ii pregateste revenirea pe scena cu discul de fata.

Dar sa revin la basist, ca cu el aveam treaba. Matt Sinner cinta cu trupa care ii poarta numele de vreo 20-25 de ani, dar a avut mai mare succes de cind a infiintat Primal Fear in anii 90, impreuna cu Ralf Scheepers (ex-Gamma Ray). Matt este principalul compozitor in ambele trupe si, pina acum a reusit sa se descurce onorabil cu amindoua. Mai mult, uite ca a gasit timp sa se ocupe si de albumul Kiske/Somerville. Pentru ca Matt Sinner, impreuna cu proaspatul sau partener de la Primal Fear, Magnus Karlsson (chitara, care a compus pentru Allen/Lande, printre multe altele) a scris cea mai mare parte a pieselor.

Asa se face ca sunt multe asemanari intre Kiske/Somerville si albumele Sinner, mai ales pe piesele ritmate ca Nothing Left to Say, If I Had a Wish, Don't Walk Away, Rain: un hard rock lejer, optzecist, chiar oldschool as putea spune, cu versuri naive de genul when the rain begins to fall/all the sunshine will be gone. Unele beneficiaza de niste solouri foarte frumoase din partea lui Magnus "fostul copil-minune" Karlsson, care intregesc o auditie ce era deja agreabila. Chiar si baladele sunt facute dupa aceeasi reteta si aceeasi atitudine (vezi Second Chance) si functioneaza la fel de bine.

Dar nu tot discul e asa. Jimmy Kresic (clape, Liquidhome) ne complica existenta cu influente simfonice si aranjamente ample, dar destul de banale. Totusi, trebuie sa recunosc ca Devil in Her Heart, una dintre piesele lui, prilejuieste unul dintre cele mai interesante dialoguri intre cei doi vocalisti. Sander Gommans (chitara, HDK, ex-After Forever) vine si el cu citeva tente de prog rock pe cele trei compozitii ale sale (in colaborare cu Amanda Somerville) dintre care, Arise si Set a Fire aduc un groove energic si o diversitate binevenita discului. Set a Fire e chiar atit de energica si complexa incit a fost lasata la coada pe post de bonus, ca sa nu-i sperie pe cei mai slabi de inger. Pentru ca, desi inceputul discului pare ca vrea sa fixeze un ritm vioi, pina la urma elanul se impotmoleste in prea multe pasaje lente care n-au nimic de spus, sunt previzibile, fara stralucire, destinate, probabil unui public larg.

In plus, oricit de mult imi place mie Kiske, contrastul dintre vocea lui si cea a Amandei Somerville nu mi se pare ca are resursele de a sustine un album intreg. De fapt, nu prea este un contrast, cei doi au voci si interpretari apropiate si nici nu am sezizat vreo sinergie deosebita intre ei. Desigur, interpretarile sunt corecte, profesioniste (Amanda e profesor de canto, Kiske e un zeu al corzilor vocale) dar fara prea mare emotie. Sunt asa cum sunt si piesele: caldute, placute la ascultat, dar pina la urma nememorabile.

Amanda Somerville nu cred ca isi poate face griji in legatura cu influenta discului astuia asupra reputatiei ei pe scena metalica, pentru ca nu are inca asa ceva si, probabil, simpla asociere cu Kiske, indiferent de succesul discului, e un pas inainte, dupa colaborarile sporadice de pina acum. Dar Kiske... Kiske are un ditamai blazonul, ditamai statuia facuta de toata suflarea scenei de power/speed metal - muzicieni plus fani - care am impresia ca incepe sa crape in urma unor colaborari de genul asta. Poate e trecutul prea greu pentru el? O sa vedem pe primul album Unisonic, ca asta n-a transat problema. Doar mi-a adus aminte ce tip simpatic si mare muzician este Matt Sinner.

Klawz Nota: 7.5