BLOODSHED WALHALLA - Legends of a Viking

Prima data cand am vazut numele de Bloodshed Walhalla m-am si dus cu gandul la o trupa de voinici, vikingi de la mama lor de acasa, cu plete blonde si instrumente in loc de arme. Nici vorba de asa ceva. Proiectul vine din Italia, iar responsabilul se numeste Mario Di Pede sau Drakhen (numele de scena). Spun proiect, deoarece intregul concept, de la texte si muzica pana la instrumentatie, ii apartine in totalitate. Inspectam un pic micul booklet al albumului si am ramas surprins de artistii care l-au inspirat pe Drakhen: Bathory (albumul ii este dedicat lui Quorthon), Helloween, Tolkien si Dario Argento (unul dintre maestrii filmului horror italian). Asemenea influente parca promit din start o experienta metal fascinanta, desi alaturarea lor poate parea cel putin ciudata in contextul stilului viking metal pe care il intalnim pe acest album. 

Ostilitatile se deschid  cu piesa Son of the War, o bucata de peste 6 minute ce anunta melodicitatea predominanta a albumului. Lucru de bun augur, care ne pregateste pentru pasajele in forta de pe piese precum Born in Fire. Piesa aduce aminte cumva de excelentul proiect ucrainean intitulat Kroda, care se diferenteaza prin o mai mare agresivitate si viteaza, insa melodicitatea ce intervine din loc in loc aduce un strop de savoare ascultarii. Exact ca si aici, doar ca totul se petrece invers. Drakhen prefera sa marseze pe melodie, iar vocea sa experimenteaza rareori registre mai extreme cum ar black metalul.
Lucrurile merg inainte cu cea de-a doua piesa - Where’s My God - o compozitie care se deschide acustic, unde din nou se mizeaza pe static, exact aici intervenind problemele. Piesele nu au o evolutie concreta, preferata fiind lungimea si atmosfera lenta ceea ce la un moment induce ascultatorul intr-o stare de confuzie. Ai impresia ca piesa s-a sfarsit si doresti sa vezi care e urmatoarea. Nu ramane decat sa afli ca asculti tot piesa aia, doar ca esti in mijlocul unui alt pasaj ce se tot repeta. Poate ca o durata mai redusa a pieselor ar fi ajutat mai mult.
Cea de a treia piesa schimba un pic macazul si este vorba despre Warriors of the Northern unde se incearca o mai mare agresivitate, dar aceasta se manifesta cumva la nivelul vocii, care devine ceva mai grava, iar riffurile sunt ceva mai apasate. Corurile deseori prezente scad nivelul de agresivitate cat sa incepem sa intelegem ca muzica lui Drakhen este axata in primul rand pe atmosfera si melodie (cuvant pe care simt ca il repet cam des in contextul acestui album si nu stiu cat de bine e pentru el).
In Legends Will Sing through the Wind nu se intampla nimic spectaculos, pare doar o continuare a precedentei si ajungem la cea mai buna piesa a albumului pe care am mentionat-o mai sus si anume Born in Fire. Total rupta de restul prin alura sa black, agresiva atat la nivel de interpretare vocala cat si instrumentala, se acorda o mai mare atentie ritmului prin folosirea tumurilor si a pedalei si nu imi pare rau ca albumul a ajuns la urechile mele. Chiar si micile momente bune pot indulci o parere.
Albumul se incheie cu Eternal Wind, o compozitie bine inchegata in cheie progresiva cu un alt intro acustic bine conturat si o atmosfera curata care te provoaca sa reasculti discul.

Semne exista, desi acest proiect pare a fi limitat la un singur album. O mai multa varietate nu ar fi stricat, insa neajunsurile sunt compensate de atmosfera, o bila alba pentru un album in stil “nordic”, dar care vine din insorita Italie.

Bogdan Drumea Nota: 7