AGALLOCH - Marrow of the Spirit

Iata ca dupa patru ani, Agalloch revine cu un nou album de studio. Ca de obicei, Agalloch ne aduce un album excelent insa, pe alocuri ,greu de digerat. Ceea ce poate indeparta pe unii fani sau poate da nastere unor reactii adverse este o aparenta lipsa de omogenitate. Spre deosebire de discurile anterioare, Marrow of the Spirit poate parea neunitar din punct de vedere stilistic, pentru ca pe parcurs sunt abordate stiluri diferite. Nu exista o curgere, ci, mai degraba, varfuri si caderi, violenta si apatie, fara ca acest lucru sa-i stirbeasca din valoare.

Marrow of the Spirit este un album concept. Acest lucru poate fi lesne observat pornind chiar de la structura circulara, caracteristica acestui tip de materiale. Incepe intr-un susurat de ape, insotit de ciripit de pasarele (aparent o tema senina, daca nu ar fi insotita de violoncelul care sugereaza sosirea umbrei) si se sfarseste cu sunetul apei de pe piesa sugestiv denumita To Drown. Partea instrumentala de pe They Escaped the Weight of Darkness este compusa si interpretata de Jackie Perez Gratz de la Grayceon. Prima piesa este si cea mai scurta, pentru ca celelate au o durata de peste 10 minute – cu exceptia penultimei, care are doar 9.39 minute.

Dupa intro-ul calm si intunecat, urmeaza Into the Painted Gray, cea mai dura dar si cea mai interesanta piesa. Agalloch ne demonstreaza aici cum trebuie compus black metalul. Nu intalnim nici una dintre stereotipiile caracteristice genului, iar pasajele dure sunt completate cu pasaje armonioase si solouri inspirate. Inca de la inceput, se poate sesiza faptul ca Aesop Dekker, noul tobosar,  ace o figura buna. Blast beat-urile furibunde se alterneaza cu ritmuri progresive. Chiar si in portiunile mai lente contributia bateristului accentueaza agresivitatea si impresia dinamica.  Dupa cum ne puteam astepta, piesa este complexa si lipsita de monotonie. Fiecare ascultare te umple de respect pentru creativitatea trupei.

The Watcher’s Monolith pune accentul pe nuanta atmosferica pe care o cunoastem din celelate albume Agalloch. Nuanta black este mai moderata si completata de pasaje care ne amintesc de The Mantle si de solouri de chitara mai linistite. Aici se poate simti si o influenta neoprogresiva.  Piesa se incheie cu un solo de pian sustinut de Jeffrey Neblock  de la Vindensang. Pe fundal se pot auzi sunetele insectelor si animalelor care traiesc langa un lac sau intr-o mlastina. Ritmul lent si melancolic impus de pian face trecerea spre piesa urmatoare.

Black Lake Nidstång este o piesa lenta si intunecata cu puternice nuante epice. Ea este si cea mai lunga de pe album. Interventii ale chitarei acustice se suprapun peste sunete metalice, cu ecouri de doom metal. Piesa este incarcata de emotie si dramatism. Atmosfera este apasatoare si deprimanta.  Dupa inceputul  cu ecouri doom, intalnim pasaje electronica ce ne aduc aminte de Tangerine Dream. Piesa sfarseste cu ritmuri mai dinamice care reiau intr-un alt registru tema dezvoltata pana atunci.

Ghost of the Midnight Fire incepe cu ritmuri neoprogresive. Chitara domina de la inceput la sfarsit. Interesanta este alunecarea lenta de la ritmurile neoprogresive de la inceput la ritmuri de black-metal. Tema initiala se metamorfozeaza incet, capata o nuanta agresiva, pentru a reveni, in final, la stilul de la inceput cu usoare modificari.

To Drown este piesa de incheiere, piesa care face ca albumul sa fie mai rotund. Ea incepe lent, cu nuante nostalgice. Melancolia infuzeaza fiecare nota iar intoarcerea violoncelului accentueaza aceasta tendinta.

Concluzia se impune de la sine: Agalloch a reusit din nou sa se autodepaseasca si sa ne ofere unul dintre cele mai frumoase albume ale anului si poate cel mai bun album al acestei ierni.

Arthur Nota: 9