NIGHTINGALE - Nightfall Overture

1995 – probabil anul metalic cel mai bun pentru subsemnatul. M-au lovit simultan Lepacca Kliffoth, Nevermore, Amok, Burnt Offerings, The Breathing Shadow, Zaxas si inca multe alte albume de care nu imi amintesc cu usurinta.

The Breathing Shadow a fost o chestie atat de noua si de neobisnuita incat o perioada de timp am cochetat cu ideea de a-l considera cel mai bun album metalic editat vreodata. Inca mai am castea aia audio Raks Chrome II, obtinuta dupa indelungi cautari, caci daca celelalte albume amintite mai sus razbatusera pe la si prin binevoitori, asta nu vroia sa se predea nici de-al dracului. Meritat, as indrazni!

Apoi anii au inceput sa fuga in directia binecunoscuta, eu m-am mai ingrasat, m-am lasat de fumat, ba chiar si de Nightingale. De Dan Swano stiam doar ca vinde chitari si tot felul de accesorii intr-un magazin de scule, ca si-a inchis studioul, ca a lasat de izbeliste pe Edge of Sanity si ca nu mai are chef sa faca muzica.

Cand nimeni nu se mai astepta, anul trecut a aparut Crimson II, album EOS prin care am trecut ca lisita prin canalul Sulina, apoi anul asta s-a implinit o cifra rotunda de Nightingale, aniversata prin Nightfall Overture.

Albumul de fata nu contine nici o piesa noua, ci doar reorchestrari a 10 compozitii mai vechi. Ii puteti spune si best of. Sau best of the best. 10 ani si 10 piese. Simplu si frumos. Acelasi individ dar intr-o alta fotografie. Mai batran, mai bun, mai matur. Viu. Daca pana acum Dan Swano mi se parea un tip simpatico si prolific si un producator aproape desavarsit de albume de metal, acum a castigat respectul meu. A ales piesele pe spranceana si le-a orchestrat intr-un mare fel. Totul suna impecabil, amplu si elegant. Un plus in dreptul celor de pe The Breathing Shadow (primele 3 de pe CD) si in special in cel al piesei care denumeste discul de fata, care mi se pare fara cusur si pe care am ascultat-o in varianta actuala de cel putin 20 de ori. Toba programata a disparut, chitara e in fata, cinelul se aude clar, de clapa nu mai vorbesc.

Cred ca si daca nu as fi stiut in prealabil cum suna piesele originale Nightingale si as fi luat acest album drept unul de studio nou-nout, impresia ar fi ramas aceeasi. Si da, e intr-adevar un pic eterogen, dar nu deranjeaza. Avand in vedere modul in care a fost conceput si scopul pentru care a fost conceput, nici nu avea cum sa fie altfel. Si e firesc sa aiba si gothic si dark si progressive si rock si metal pentru ca Nightingale inseamna toate astea .

Sake Nota: 9