MACHINAE SUPREMACY - Overworld

Sunt din orasul Lulea, au avut un tobar pe nume Tobbe si cinta SID Metal. Astia-s Machinae Supremacy. Suprematia masinilor rezida in pasiunea trupetilor pentru un junghi de computer lansat in 1982 si numit C64. Era o vreme cind jocurile se incarcau de pe casete audio si ciriiau ingrozitor si asta a fost vremea de glorie a lui C64. La noi, C64urile erau mai rare, dar copii se stringeau in jurul unor tastaturi romanesti asemanatoare, pe nume HC 85 sau CIP, care tot la fel de urit ciriau. Pe unii atit de profund i-a marcat ciriiala asta, incit s-au apucat sa faca muzica din ea: exista niste sintetizatoare - SidStation - fabricate in serie limitata, care reproduc sunetele lui C64. Machinae Supremacy si-au cumparat si ei unul si au inceput sa faca SID Metal, cu care au avut ceva succes in zona fanilor jocurilor electronice, daca luam in considerare cele 3 milioane de accesari ale pieselor postate pe siteul lor. Acuma, sa nu credeti ca SidStation-ul emite doar ciriituri, dar daca ati ascultat vreodata muzica jocurilor electronice ale anilor 80, stiti ca potentialul unei asemenea jucarii nu se intinde cu mult mai departe.

Nu am ascultat nimic de pe albumele anterioare, dar cred ca suprematia susnumitului C64 a mai slabit intre timp, pentru ca SidStation-ul e relativ retinut pe Overworld si tratat ca un instrument aditional. E destul de prezent incit sa creeze inceputul unei impresii de ceva original, dar pina la urma rezultatul stirneste doar o curiozitate moderata, fara a trasa cu convingere granitele acestui noui gen - SID metal. Se aude mai degraba un metal melodic simplut, cu miscari de prog ce amintesc de Queensryche-ul din prima jumatate a anilor 80. Overworld, Need for Steve si Radio Future profita la greu de efectul de surpriza iscat de cele citeva sampleuri de SidStation aruncate ici colo, dar si de liniile melodice simpatice. Radio Future chiar a reusit sa-mi cuibareasca-n suflet o oaresce melancolie, da' asa sunt eu, mai sensibil. Ei, problema e ca, incepind balada Skin, nici o piesa nu mi-a mai cuibarit nimic, ba, dimpotriva, din monotona, vocea lui Stjärnström tinde sa devina enervanta prin platitudinea ei. Piesele curg prea asemanatoare si prea modeste ca oferta melodica pentru a alunga intrebarea: "inc-o piesa? nu se mai termina albumu asta odata?" Totusi, interesanta intentia si materializarea ei de la inceputul discului.

(+) concept interesant, citeva linii melodice, un pic de atmosfera
(-) devine monoton repede, interpretare vocala lipsita de variatie

Klawz Nota: 8