EPHEL DUATH - Pain Necessary to Know

Am considerat si reconsiderat albumul asta de atatea ori incat zau daca mai stiu de unde sa il apuc ca sa nu ma tai in muchiile-i fine. Am trecut prin tot felul de stari in ceea ce il priveste si l-am abordat in toate modurile posibile si imposibile: prima oara i-am rupt gura instant, a doua oara, cuprins de remuscari, cred ca m-am fortat sa imi placa unele pasaje. A treia oara am admis ca macar prin faptul ca incearca sa faca altceva, macaronarii merita o sansa. A patra oara am descoperit cateva pasaje geniale, in care cei 4 membri de baza plus claparul de conjunctura se sincronizau cu o usurinta ce imi dadea fiori reci pe sira spinarii, reusind, in ciuda unor formule atat de alambicate, sa fie coerenti si, paradoxal, hipermelodiosi. Apoi s-au apropiat sarbatorile de iarna si bucla a devenit descendenta: sa n-aud de Ephel Duath. Exact cand sa ii desfiintez, intr-o dimineata am ajuns la servici mai devreme cu aproape o ora. Dupa doua auditii cu toate simturile ciulite la maxim, Pain Necessary to Know a urcat din nou in topul preferintelor mele.

Ascultasem mai acum ceva vreme The Painter's Palette, tot al lor, care desi nu e tocmai accesibil, a reusit sa umpla cat de cat un gol in care in ultima perioada nu reusisem sa indes decat Aghora – Aghora. Desi doua trupe aparent radical diferite, Aghora si Ephel Duath pot fi lejer asimilate aceleiasi galeti a “techno-metal-ului”, chiar daca maniera de exprimare a europenilor este una mult mai abrupta si mai obtuza. Influentele din jazz au reusit sa dea o culoare aparte muzicii extreme a italienilor, rezultanta fiind un fel de metal de fuziune cu voci rele si foarte multa tehnica instrumentala pe centimetru patrat de partitura.

Mi se pare ca Pain Necessary to Know este de departe mult mai complex decat predecesorul sau, in multe dintre momente constituindu-se intr-un adevarat ultraj fonic, facut insa temeinic, apasat si cu simtul raspunderii. O muzica ce se apropie de tine tiptil, te acapareaza prin pasaje introspective si te infasoara in tentacule moi si melodioase, pentru ca in momentul in care simte ca te controleaza sa dea cu tine de pamant, lovind in toate punctele sensibile cu chitari grele si distorsionate, mult bas dublu si voci scarboase. Italienii s-au expus insa unui risc considerabil: posibilitatea ca foarte mare parte dintre cei care asculta discul de fata sa nu inteleaga pe deplin intentia trupei. Si asta nu poate proveni decat de la faptul ca Pain Necessary to Know este extrem de solicitant, ca sa nu ii spun chiar obositor. Audierea lui din cap in coada necesita multa rabdare si nervi de fier, constituind o adevarata performanta.

Concluzia este ca a fost o calatorie fascinanta, care a meritat cu prisosinta, dar din care am iesit julit si epuizat in ultimul hal. Revin la chestii ceva mai facile sa ma dreg .

Sake Nota: 8