CHRIS CAFFERY - Pins And Needles

   Daca ati ascultat Savatage sau Trans Siberian Orchestra, inseamna ca stiti cine e Chris Caffery, iar daca stiti si de Doctor Butcher, atunci omul chiar va e cunoscut. In cazul putin probabil in care totusi n-aveti idee cine e domnul in cauza, poate ca n-ar fi rau sa faceti cunostiinta cu el prin intermediul acestui Pins And Needles.
   Acest nou album al lui Caffery este fara indoiala unul greu de digerat iar motivul principal il reprezinta vocea, Chris in persoana fiind responsabil cu toate executiile vocale, de la cele melodice la cele grotesti si pana la tipetele gen thrash. Fara sa fie un vocal stralucit, Caffery a dat o proba de versalitate pe acest album, liniile gasite de el, extrem de interesante, fiind de cele mai multe ori deloc conventionale si arareori melodice, motiv pentru care uneori pot deveni neprietenoase, mai ales pentru un ascultator de Savatage. Probabil ca de la Jon Oliva sau Zak Stevens a stiut sa 'fure' foarte bine agresivitatea insa melodia nu l-a interesat, insa chiar si asa, vocea ramane un punct de interes a acestui album, macar pentru maniera de executie.
    Chitaristic vorbind, albumul este excelent, lucratura fiind mai mult decat variata, pornind de la riff-uri in maniere diferite de la jazz si blues, prin heavy metal spre prog si thrash. Chitarist de virtuozitate, Caffery n-a exagerat insa cu solouri, insa a abuzat un pic de tot felul de 'jucarii', propunand o mare varietate de elemente, relaxate arareori de cateva acorduri lungi sau de riff-uri simple si sacadate. Caffery n-a parut prea interesat sa-si arate tehnica in solistici, desi o face pentru ca nu are cum sa o evite, insa a gasit ocazia sa-i lase loc de un solo lui Alex Skolnik (Testament) pe piesa Sad, cel pe care nu l-a intalnit ca si coleg in Savatage.
    Compozitional, albumul e extrem de variat, structura de heavy fiind imbogatita cu tot felul de elemente din diverse stiluri metalice sau nu. Extrem de inchegat si deloc comercial, solid si variat, albumul are un mic dezavantaj in productia parca un pic 'neterminata', dar asta nu impiedica ascultatorul sa-i remarce complexitatea. Nimic din album nu e liniar, se repeta foarte putin si are un nerv si o energie debordante si propune un Chris Caffery la toate instumentele posibile, inclusiv percutie si saxofon.

Cynyc Nota: 9