NARKOLEPTIK - Punisher

Intotdeauna genurile muzicale experimentale mi-au starnit un anume interes, pentru ca, uneori, descoperi in cadrul unui atare proiect elemente inedite si inovatoare. Narkoleptik este proiectul lu Daemon (din cate am inteles provine din Constanta) si se afla in 2004 la cea de-a treia realizare discografica, dupa doua produse, Penitence si Spectral Afterglow, aparute in 2002 si, respectiv, 2004.

Punisher, albumul care face obiectul cronicii de fata, este aparut cu putina vreme in urma, sub egida obscurei case de discuri F.I.R. (Fundatia Ion Rimaru - refuz sa comentez ideea de a numi o fundatie dupa cel mai cunoscut criminal si violator roman). Fiind primul disc al acestui proiect pe care il ascult , nu pot trasa o comparatie cu discurile precedente, cert este ca Punisher se situeaza undeva la granita dintre dark ambient si noise, un gen experimental, aritmic, bazat in primul rand pe alaturarea confuza de zgomote si sunete ciudate. Punisher ma trimite cu gandul la trupele ce sunt promovate de Cold Meat Industries, fara insa sa straluceasca in mod deosebit nici la nivelul productie si nici la cel componistic.

Prezenta fotografiei lui Ion Rimaru pe coperta nu este intamplatoare, cele 7 compozitii pot fi vazute ca redarea in muzica starilor mentale experimentate de acest lugubru personaj. Intr-un fel Punisher poate fi vazut ca soundtrack-ul nebuniei, un amalgam de senzatii si trairi schizoide. Piesele urmeaza un fir logic si nu sunt asezate intr-o ordine intamplatoare, "odiseea" incepe cu Her Strange Beauty si Scission , aparent calme, dar care sugereaza framantarea si prevestesc furtuna. Furtuna ce se declanseaza pe parcursul urmtoarelor 2 compozitii, culminand cu Anamnesis (cea mai interesanta piese de pe acest disc, orientata mai mult spre zona electro, cu un oarecare ritm si coerenta) si Negative Reactor , unde pe durata a 20 de minute se atinge paroxismul, iar ascultatorul este torturat de repetarea obsesiva a acelorasi pasaje, o curgere agresiva de secvente puternic industrializate. Patima inchide ciclic acest experimental album, pentru ca se revine la atmosfera sumbra, dar calma, de la inceput.

Eminamente instrumental, existand doar cateva tipete de femei pe primele doua compozitii, Punisher este un produs greu digerabil de cei care nu sunt familiarizati cu acest gen bizar. Pentru cei pentru care nume ca MZ412 si Merzbow reprezinta ceva ii sfatuiesc sa isi procure si albumul Narkoleptik.

Dragos P. Nota: 5