MANIGANCE - Récidive

Am si eu, ca orice om, citeva (sau mai multe, depinde pe cine intrebati) obsesii. Acum cinci ani v-am zis sa puneti mina ascultati Manigance si am impresia ca n-ati facut-o. Ma simt nevoit sa insist, pentru ca Récidive va ofera sansa sa va indreptati greseala. Chiar daca credeti ca francezii sunt niste pîrtzari si chiar daca vi se pare ca sunteti certati definitiv cu limba franceza. Daca aveti impresia ca metalul cintat in franceza nu are cum sa sune beton in viata lui, ascultati Manigance inainte sa deschideti gura in vreo conversatie pe aceasta tema: riscati sa va faceti de ris, ca ultimul papagabil. Sa nu ziceti ca nu v-am spus.

N-are rost sa fac vreo comparatie intre Récidive, al patrulea album Manigance, si precedentele: cred ca sunt maxim cinci cititori care le-au ascultat (stiu, sunt un tip optimist); si daca le-au ascultat, asta inseamna ca sunt destul de isteti sa si-o faca singuri (comparatia). Asa ca o sa va spun despre Récidive ca si cum ar fi prima oara. Manigance sunt niste baieti de la tara, cu casa la mama dracu, in sudul Frantei. Daca te uiti la frezele lor (doi deja nu prea mai au asa ceva) iti inchipui ca ar cinta ceva gen Iris, maxim Cargo. Dar nu, Manigance baga un heavy/power metal melodic energic si surprinzator de contemporan, cu alunecari ocazionale inspre progressive si AOR. Bine, baza e oldschool, frezele alea trebuie sa-si spuna cuvintul cumva, dar felul in care sunt orchestrate si mixate face piesele sa sune dinamic, robust si modern. In plus, trupa suna foarte legat, e formata din instrumentisti excelenti, foarte exacti, care se cunosc foarte bine si nu se sparg in figuri nici macar pe parcursul unei piese instrumentale (Vertiges). Daca n-am reusit sa ma fac inteles, sa arunc si niste nume in descriere: imaginati-va un fel de Edguy mai heavy, sau un fel de Helloween mai progressive. Si ginditi-va cum ar fi sunat in 2011 Evergrey daca n-o luau pe aratura, sau Kamelot daca ar mai fi avut inspiratie. Ei, acuma s-ar putea sa aveti cit de cit o imagine.

Pina aici, nimic iesit din comun, trupe din astea sunt destule. Piesele de pe Récidive nu sunt extraordinar de atragatoare, iti trebuie vreo doua ascultari sa intri in ele si, fiind atit de multe, in unele nu mai apuci sa intri deloc. Dar, ceea ce face din Manigance o trupa exceptionala sunt versurile in limba franceza. Nu numai ca ii individualizeaza din start, dar sunt atit de bine facute si interpretate, incit aduc o valoare in plus ansamblului deja solid construit de instrumente. Sunt o delectare pentru cei care inteleg limba si sper sa fie placute si auzului celor care o inteleg mai putin. Dincolo de evidentele calitati vocale, Didier Delsaux este si un textier genial, care insira versuri inteligente intr-o ordine, ritm si rima aproape de perfectiune. Nu-mi pot imagina piesele de pe Récidive cintate altfel decit in franceza. Mi se pare atita de importanta chestia asta, incit defectele discului - lungimea exagerata, cauzata de piesele de umplutura (sau invers), si o oarecare plafonare la nivel compozitional (nu difera prea mult de materialele precedente) - isi pierd importanta. Manigance récidiveaza si isi continua, deci, lupta cu prejudecatile: se poate cinta metal in franceza si, chiar mai mult, metalul in franceza suna beton, dar trebuie sa te pricepi. Vive le métal!

Klawz Nota: 9