CHIMAIRA - Resurrection

Chimaira e una din trupele de seama ale noului val american de metal, combinatia de thrash, death si metalcore find la moda peste ocean de mai multi ani. Totusi, gusturile mele s-au oprit mai degraba la trupe de genul Disturbed sau mai nou, Lamb Of God, trupe care mi s-a parut ca au evoluat ceva mai mult de la un album la altul, atat instumental cat si, mai ales, stilistic. Chimaira a sunat foarte bine de la inceput pana acum, foarte corect si avand in permanenta cea mai buna productie disponibila, dar poate ca intr-un fel, le-a lipsit, fie si doar din punctul meu de vedere, acel 'ceva' care sa-i scoata din liniaritate.

Acest Resurrection nu e o renastere din acest punct de vedere, dar nici de dus la groapa nu se pune problema. Trupa suna in continuare nervos si dinamic, pe aceleasi sonoritati abordate inca de la inceputul carierei. Se simte linia, evidenta si pe precedentul Chimaira, de renuntare la influentele nu-metal si accentuare elementelor de thrash-death in care, fara sa ma gandesc prea mult (da, asta-s eu), recunosc Sepultura anilor %u201890. Piesa 'Worthless' cel putin aduce atat din riffuri cat si din solo-uri cu ce se auzea pe Beneath The Remains. 

Piesele sunt si ele un pic mai putin complexe, mai %u2018in your face%u2019, ceea ce nu-i neaparat un lucru rau, dar parca mi-as fi dorit un album pe linia %u2018Lazarus%u2019, una din piesele care mi-a placut cel mai mult de pe Chimaira, tendintele de industrial date de clapele de acolo si maniera de compozitie putand fi acel pe care mi-l doream de la americani. Ceva mai putine efecte si clape peste piese, cu ceva mai multe efecte peste voce (poate pentru a da diversitate unei voci bune dar uneori  monotona) completeaza aspectul de album ceva mai putin %u2018bibilit%u2019 in compozitie.  Evident insa, la nivelul asta, productia e impecabila, singurul element care-mi suna un pic aiurea fiind pedala dubla, un pic prea %u2018electronica%u2019, lucru care are tendinta sa fure un pic din balansul pieselor. Se simte insa, destul de serios, marca Andy Sneap si ale sale tonuri de DrumWorkshop.

In concluzie, albumul suna cum scrie la carte, dar fara stralucire. Suna corect, dar nu se vede mare diferenta fata de trecut si asta e probabil cea mai mare problema a trupei, din punctul meu de vedere. Mai ales pentru ca SUA produce trupe de gen pe banda rulanta, cred ca pentru Chimaira a venit timpul sa schimbe ceva.

Cynyc Nota: 8