SILENT MEMORIAL - Retrospective

Atunci cand ascult o trupa noua de metal progresiv sper sa retraiesc senzatia pe care am avut-o cand am ascultat Tyranny (Shadow Gallery), Metropolis Pt. II: Scenes From A Memory (Dream Theater), Remedy Lane (Pain of Salvation),  The Divine Wings of Tragedy (Symphony X) sau In Search Of Truth (Evergrey). De cele mai multe ori insa dau de o clona Dream Theater de proasta calitate.

Bineinteles ca in zona metalului progresiv exista si trupe care au reusit sa emuleze bine reteta corifeilor genului si sa adauge chiar si un strop de originalitate. Ascult de pilda cu interes, printre altele,  productiile Andromeda, Pagan%u2019s Mind sau Vanden Plas. Interesul nu depaseste de obicei o saptamana-doua si revin foarte rar la ele. Grupul elvetian Silent Memorial se inscrie in aceasta categorie %u2013 e suficient de bun ca sa poate fi ascultat de cateva ori dar e lipsit de originalitate.

Retrospective este al doilea album al trupei insa datorita faptului ca survine dupa zece ani de la lansarea primului album iar componenta a suferit schimbari radicale putem sa-l consideram adevaratul debut al elevetienilor. La fel ca alte trupe de gen Silent Memorial se distinge prin tehnicitate si prin compozitii complexe. Le lipsesc insa melodiile memorabile, catchy, cele care ti se insurubeaza in creier si te urmaresc peste tot (la fel ca riff-urile din In The Presence Of Enemies sau refrenul din Forsaken de exemplu). Totusi nu se poate spune despre nici o piesa ca este slaba. Sau ca ii lipsesc unele parti interesante. In ansamblu Silent Memorial nu fac nimic nou. Am mai auzit astfel de structuri si teme muzicale de zeci de ori pana acum. Albumului ii lipseste individualitatea, amprenta specifica. Mike Andersson se descurca bine cu partea vocala fara sa iasa insa in evidenta. Sunt prezente schimbarile de ritm sau %u201Ctime signatures%u201D complexe iar solourile de chitara sau interventiile sintetizatorului sunt impecabile iar uneori chiar stralucitoare.

Cea mai buna piesa este piesa titlu. Pe parcursul celor 22 de minute trupa reuseste sa ne mentina atentia fara sa plictiseasca. Portiuni rapide se alterneaza cu pasaje serene de chitara si riff-uri progresive. In unele portiuni se simte influenta pregnanta a lui Metropolis Part I insa fara sa deranjeze (trebuie remarcat insa faptul ca nu numai Dream Theater i-a inspirat pe elvetieni - de pilda pe parcursul urmatoarei piese se pot remarca asemanari cu Evergrey la fel de bine intergrate). In aceasta melodie, si Andersson pare sa-si depaseasca in oarecare masura limitele si sa infuzeze sentiment si caldura atunci cand e nevoie. Complexitatea piesei si frumusetea compozitiei impresioneaza chiar de la prima ascultare. Daca albumul nu ar fi cuprins si Retrospective as fi spus ca trupa nu are sanse sa iasa din anonimat si sa se diferentieze de alte grupuri de gen. Dupa ce am ascultat-o de cateva ori am ajuns la convingerea ca este posibil ca Silent Memorial sa aiba un viitor stralucit iar urmatorul album sa fie un produs cu adevarat valoros.

Arthur Nota: 8