PRIMAL FEAR - Seven Seals

Plictiseala e o chestie relativa. Unii nu se plictisesc ascultind acelasi cintec la fiecare ora mai multe zile la rind si se numesc radio-ascultatori. Altii se plictisesc daca o trupa scoate un album care seamana putin cu precedentul. In fine, altii se plictisesc sa asculte aceleasi piese dar abia asteapta sa auda altele exact la fel ca cele de care s-au plictisit. Astia sint fanii Primal Fear . Si lor am sa le zic asa: fratilor, nu mai cititi mai departe, mergeti si cumparati albumul. E beton.

Asa, acuma pentru cei care au ramas. Ca sa descriu perfect acest nou ?opus? al baietilor, ar fi trebuit sa scriu Primal Fear %u2013 Seven Seals , 2005: vezi Primal Fear - (introdu numele oricarui album Primal Fear aici), (introdu anul aparitiei albumului introdus in paranteza precedenta aici), dar nu i-am gasit in arhiva, se pare ca e vorba de un debut. Nu-i nimic, vom  face treaba asta cu ocazia viitorului album, pentru ca atita timp cit riurile curg spre mare, Primal Fear nu o sa-si schimbe directia muzicala. Nu au facut-o in zece ani deja si nu cred ca au asteptat ei pina acum doar ca sa dezlantuie elementul surpriza asupra capetelor noastre metalice nebanuitoare. Mai mult, nici cind au scos primul album, ei nu au surprins pe nimeni, era exact ceea ce ar fi fost firesc sa cinte jumatate din trupa Sinner cu fostul vocal de la Gamma Ray care a dat probe la Judas Priest . Mai puneti si un picut de Annihilator in mixer, pentru ca acum e si tobarul Randy Black in trupa. Este Primal Fear o trupa atit de distrusa oare?

Nu este, pentru ca, in ciuda a ceea ce am scris eu aici, suna bine, domnule. Daca ii acorzi doua-trei ture complete, Seven Seals isi trage usurel un scaun linga tine, te ia pe dupa umeri si nu-ti mai da drumul. Ca un vecin simpatic. Si cum sa nu fie super-simpatic un album care se cheama Sapte foci? Ia inchipuiti-va sapte foci. Trebuie sa ai inima impietrita ca sa nu iti placa. Iar daca esti cu heavy-metalul sigur se lipeste de tine. Are ceva riff, ceva pedala dubla, ceva melodie, ceva ritm, ceva clapa bombastica, are voce viguroasa (de cind s-a tuns chel, n-as vrea sa ma intilnesc cu Scheepers intr-un gang slab luminat) si suna cristal. Nu e nimic deranjant pe acest album si nu e nici nimic extraordinar pe el. Doar good ol' heavy metal, in intirziere cu vreo 15-20 de ani, interpretat si redat exemplar, ca pentru anul 2005. Piese moderat de nervoase si potrivit de melodioase, intrumentatii acceptabile si solouri decente, toate isi dau mina pe un album rezonabil. Are din toate cite putin si nimic nu da pe dinfara. Daca va incumetati sa il ascultati, o sa va ofere momente agreabile, daca nu il ascultati, nu pierdeti nimic interesant, pentru ca din cite imi dau seama nicaieri pe album nu mai zice nimic despre focile din titlu.

Klawz Nota: 7