ENEMY OF THE SUN - Shadows

Enemy of the Sun este noua formatie a lui Waldemar Sorychta, un nume binecunoscut in lumea metalului, atat ca producator – a mixat si definit soundul celor mai marcante albume de la Tiamat, Sentenced, Therion, Moonspell, Lacuna Coil, The Gathering, Samael, Unleashed, etc. – cat si ca muzician si compozitor, cel mai de succes proiect al sau fiind Grip Inc alaturi de Dave Lombardo, in perioada in care acesta parasise Slayer. Ceilalti trei membri ai formatiei se pare ca au fost cooptati dupa criteriul versatilitatii - vocea (in realitate vocile) este asigurata de finlandezul Jules Näveri (Profane Omen, ex-Misery Inc., Burning Empire), iar sectia ritmica de Daniel Zeman (tobe, ex-Furnaze) si Alla Fedynitch (bas, Pain, Disillusion, Eyes Of Eden).

Versatilitatea era o conditie necesara tinand cont de intentiile lui Sorychta de a produce un album de ”progressive thrash metal cu influente black/death” – o incadrare stilistica care mi-au starnit atat curiozitate, cat si scepticism. Dupa o prima auditie curiozitatea mi-a fost satisfacuta, scepticismul confirmat, in vreme ce frustrarea si confuzia se instalau confortabil – prea multe stiluri la un loc, nu pe acelasi album, ci pe fiecare piesa in parte; in plus acestea nu se limitau la „progressive thrash metal cu influente black/death”, coktailul mai contine tente de metalcore (de exemplu pe Satisfied by Ego Purposes, Enemigo del Sol) ori industrial (mai evidente pe Brain Sucking Machine, Satisfied by Ego Purposes), acorduri orientale (Burning Bridges, Feel the Beating, Clearly Surreal) sau cu tenta psichedelica (Feel the Beating), pasaje cu iz System of a Down (Carousel si din nou Feel the Beating), ba chiar un pasaj care pare desprins „copy+paste” din Prophet’s Song (Queen) pe acelasi Feel the Beating. Cele mai inchegate piese mi s-au parut Lost in Time care mizeaza pe thrash sau Life Based on Conflicts cu o structura repetitiva recurenta in diferite chei stilistice.

Cu toata repulsia pe care o asemenea amestecatura a starnit-o conservatorismului meu si senzatiei ca fiecare nou stil era introdus pentru a-l parodia pe precedentul, am decis sa acord albumului o noua sansa, asta datorita executiei impresionante, versatilitatii amintite a muzicienilor si  ingredientelor care luate separat sunt ireprosabile.
Prima senzatie starnita de Shadows a fost aceea de adunatura haotica de fragmente excelente. Vocea mi se pare cel mai greu de digerat – chitara, basul si tobele, ca si aditiile de clape, viori si alte corzi sunt inspirate si mai usor de acceptat in varianta de asamblare propusa de album. Cu toate acestea, nu se poate sa nu apreciez capacitatea impresionant de cameleonica a lui Näveri de a trece de la un growl sanatos la tonalitati à la William DuVall (Alice in Chains) ori Mike Patton (Faith no More), de la tipete inalte de black la thrash agresiv cu intermezzo-uri teatrale de musical ori frazari si timbru à la Tankian (System of a Down) sau chiar Holmes pe primele Paradise Lost. Individul are un range stilistic de nota 10, dar unele pasaje se succed cu juncturi prea aprubte dand o senzatie de potpuri.
Nu as vrea prin asta sa dau de inteles ca piesele ar fi lipsite de structura, dimpotriva, au o structura destul de evidenta, cu multe schimbari de tempo si stilistice, pe alocuri un pic repetitiva. Cum am mai spus, facand abstractie de unele pasaje vocale, imbinarea acestor stiluri ar putea fi una de succes (asa cum s-a intamplat cu Grip Inc.). Tobele sunt creative, variate si ofera tot ce si-ar dori un fan al stilurilor amintite. Riffurile si solo-urile, de asemenea, ar avea sanse de cariera, mai ales daca ar fi fost limitate la imbinari mai putin salbatice de stiluri.

Nu pot spune nici ca albumul, per ansamblu, ar duce lipsa de unitate, dimpotriva fiecare piesa in parte are o individualitate proprie si in acelasi timp poarta marca Shadows. Din pacate, interpretarea vocala subliniaza unele deficiente la jonctiunea stilurilor.

(+) versatilitatea muzicienilor, idei interesante, intentii inovatoare
(-) insertia pasajului à la Prophet’s Song; nevoie de rabdare si toleranta pentru a accepta unele jonctiuni stilistice prea brutale mai ales in interpretarea vocala

G.A.S. Nota: 7.5