MASTER - Slaves of Society

Exista cool old-school?

Stiu ca trebuie sa nu mai abuzez de pasajele biografice, dar Master chiar necesita o introducere. Fiindca liderul formatiei, Paul Speckmann, e unul dintre acele personaje care a devenit o legenda printre specialistii genului, dar care e aproape necunoscut publicului larg. Pentru ca e un caz asemanator individului despre care se spune ca ar fi venit sa inregistreze patentul telefonului la cateva minute dupa Bell. A fost cat p-aci sa inventeze death-metal-ul.

Nascut la Chicago in 1963, Speckmann a inceput sa cante de pe la varsta de 16 ani, intai in diverse cover-bands, dupa aceea in propria trupa %u2013 War Cry. Dupa ce a scos in 1983 un demo intitulat Trilogy Of Terror (un fel de doom metal), War Cry si-a castigat rapid popularitate in mediul underground din Chicago si a primit chiar o oferta sa apara pe compilatia Metal Massacre 4, alaturi de nume ca Sceptre (viitorii Agent Steel). Poate ca War Cry ar fi cantat si azi, daca Paul Speckmann nu asculta single-ul Venom In League With Satan. Melodia cu pricina i-a produs o revelatie americanului, care imediat si-a dorit un sound mai agresiv, mai heavy. El si tobarul Bill Schmidt (tot de la War Cry) au infiintat o trupa botezata Master.

Dupa ce in %u201983 au scos un demo si au avut o activitate concertistica despre care Speckmann insusi sustine ca %u201Ca ajutat la crearea death-metal-ului, alaturi de cei de la Death%u201D, evenimente din viata personala i-au facut pe cei doi membri fondatori sa abandoneze trupa si sa inceapa alte proiecte.
Paul a infiintat trupa Death Strike, alaturi de Chris Mittlebrun, chitarist al legendarei trupe Transgressor. In 1895 Death Strike scot un demo intitulat Funckin%u2019 Death %u2013 un metal agresiv, dar si cu un sound punk %u2013 combinatie care se bucura instantaneu de succes in underground. Dar, parca intr-un model care se repeta, Paul s-a impacat cu Bill Schmidt, l-a luat in trupa si cei trei au abandonat numele Death Strike pentru a se re-intoarce la Master.

E bine, probabil ghiciti ce a urmat. Master au trecut prin perioade de activitate si inactivitate. Au scos multe piese care aveau sa fie citate de trupe drept puncte de inflexiune in cariera lor (Obituary). Insa pur si simplu n-au stiut sa-si gestioneze succesul din underground-ul metalic. Si acum sunt dati ca exemplu de foarte multe grupuri in activitate (NunSlaughter, Exhumed si Pentacle ii citeaza oficial ca sursa de inspiratie), dar contributia lor decisiva la inventarea death-metal-ului nu e cunoscuta/recunoscuta de catre mase.

Master a avut sansa de a scoate primul album in 1990, cand deja Atheist, Morbid Angel, Obituary si Death faceau legea in metalul extrem. Au scos 5 albume (ultimul in 2005), toate ancorate in acel sound thrash/death atat de drag anilor %u201990. Intre timp, Speckmann n-a stat degeaba, implicandu-se in proiecte paralele ca Abomination, Krabathor si Martyr.

Si venim la al saselea opus %u2013 Slaves To Society. La 44 de ani, Paul (acum stabilit in Cehia) nu si-a pierdut vana si, ca multi alti colegi de generatie, continua sa rupa in doua chitara bas (dupa al lui patentat Master-beat) si sa arunce cu growl in populatie. Zece piese la obiect (cu o singura exceptie, toate au in jur de 4 minute), in ritm rapid, asemenator cumva cu Kreator si Sodom din prima lor perioada, insa cu un sound modern si ceva mai greu. Solo-uri din acelasi film, insa mai tehnice; da fapt poate mai aproape de stilul King/Hanneman.

The Final Skull deschide albumul cu ceea ce se numeste clasic %u201Ctraforaj%u201D, dovedind inca o data admiratia marturisita a lui Paul pentru primele albume Kreator. In control continua opera maestrului, cu un ritm ceva mai catchy. Beaten For The Possibility incepe mai sacadat, dar intra repede in aceeasi linearitate. Slaves To Society e mai rasarita si are ruperi de ritm interesante, plus un solo complex. Pot sa spun ca isi onoreaza statutul de piesa de titlu. The Darkest Age e pe alocuri mai apasata si mult mai spre death decat spre thrash, dar Cheater revine la matca, cu refrenul %u201CLiar! Cheater! Deceiver!%u201D care-mi aduce aminte cumva de %u201CBetrayer!%u201D ca scandare. Anarchy Nearly Lost e o piesa cu un titlu semnificativ, pentru ca acum urechea incepe sa sesizeze ca n-ar strica putina anarhie in acest album destul de uniform.
The Room With Views parca m-a auzit si incepe mai sacadat si e iarasi mai spre death %u2013 chiar spre trupa care a dat numele genului, as zice. Remnants of Hate are ceva din Motorhead, chiar si un solo mai jucaus %u2013 sa-i ziceam aproape de death%u2019n%u2019roll. Astea doua piese sunt o gura de oxigen, si inceputul de la The Last Chapter e la fel%u2026 insa doar inceputul. Totul aluneca inapoi spre traforaj, iar piesa de incheiere %u2013 World Police %u2013 nu face exceptie.

Concluzii? Un album foarte recomandabil oricarui amator de thrash/death trv. Si un album destul de recomandabil, macar pentru o auditie, si altor metalisti care au chef de head-bang si mosh intr-o repriza nu foarte lunga. Un 8 pentru ca nu-i nimic nou; putea sa fie si 7,5, dar vocea lui Speckmann mi-a placut mult, iar productia e de anii 2000, ceea ce face din acest album un nimic nou bine facut.

Tzugu Nota: 8