STONE FIXION - Stagnant

Mai bine mai tarziu decat niciodata. Asta ar trebui sa fie motto-ul cronicii de fatza. Stagnant a ajuns la mine printr-un concurs de imprejurari. Cel la care era initial cd-ul a inceput sa intrebe in stanga si in dreapta in redactie cine vrea sa faca o cronica la Stone Fixion. Lui nu-i placea chiar atat de tare genul si nu vroia sa ii nedreptateasca cumva. M-am oferit eu, am ascultat si am ramas un pic indecisa. Nu m-a dat nici pe mine pe spate foarte tare, dar am zis ca e ceva de capul lor si ca sunt in stare sa ii recenzez.

De atunci a trecut insa aproape o luna jumate. Poate chiar doua? Insa am revenit cu forte proaspete (sper) si e timpul sa ma achit de datorii.

„E ceva de capul lor” a devenit dupa mai multe ascultari „sunt chiar misto in general”. Instrumentatia este, dupa parerea mea, asa cum ar trebui sa fie. Nu m-a deranjat nimic la acest capitol, insa la cat de mult ma pricep eu, mai bine nu intru in detalii. Vocea in schimb este cam greu de inghitit. Si nu pentru ca ar fi rea, ci pentru ca este atat de inconstanta incat nici nu ti-ai obisnuit bine urechea cu un mod de abordare, ca se si schimba. Iar asta nu este neaparat bine, pentru ca nu toate incercarile gadila placut urechea. Uneori am impresia ca vocea o ia bine de tot pe langa instrumentatie, pentru ca apoi sa revina si sa se impleteasca armonios cu restul muzicii. Ma intreb de ce oare nu s-a ramas la acest stadiu? S-a incercat foarte mult pe fiecare dintre cele zece piese, insa incercarea doar de dragul incercarii nu este cea mai buna solutie.

Sper ca trupetii sa fi invatat ceva din acest experiment si sper sa continue doar pe partile care suna intr-adevar bine! Pentru un album de debut insa rezultatul este foarte reusit. Poate n-ar fi rau sa bagati si Stagnant in player, daca va place cat de cat stoner rock-ul si daca nu ati facut-o deja.

Nebelhexa Nota: 8