TIAMAT - Sumerian Cry

Hellslaughter

Asta spune tot. Lars Johan Edlund Andersson, aka Reverend Hellie, aka Notoroius PIG, aka Number 7 Picses, aka Year of The Pig era in 1990... Hellslaughter. Dupa acest chip si aceasta asemanare, symphonic black metal-ul, dark metal-ul sau goth-rock-ul erau atunci death metal non-melodic. Dupa ce a cantat vreo cativa ani intr-o trupa death numita Treblinka (desfiintata in 1989) Johan Edlund s-a incumetat si a scris singurel Sumerian Cry, pe care l-a lansat in 1990 sub titulatura Tiamat.

Am ascultat acest album in 1993, impreuna cu tanarul promitator care a devenit intre timp Admin-ul Metalfan :). Ne placuse la nebunie Clouds, facusem rost si de Astral Sleep imediat dupa aia, practic le-am cam ascultat in acelasi timp. Dupa care ne zbatusem amandoi sa dam de primul album al acestei trupe exceptionale. Admin s-a descurcat primul si m-a anuntat la telefon: “Ba, am facut rost de Sumerian Cry, da’ e cam bau-bau!”. “E, cat de bau-bau poa’ sa fie?”, m-am gandit eu si am dat fuga sa-l ascult. Am fost foarte dezamagit. Nu pentru ca nu-mi placea death-metal-ul, dar n-am reusit sa vad... cum sa-i zic... prototipul/embrionul ideilor muzicale care au facut sa apara exceptionalul Clouds. Am mai ascultat Sumerian Cry de cateva ori si dupa aia l-am uitat.

Reascultandu-l dupa 13 ani, imi dau seama (normal) ca m-am inselat. Ma rog, cred ca 90% dintre lucrurile la care reflectezi dupa 13 ani te fac sa-ti dai seama ca te-ai inselat :).Oricum, Intro-ul albumului trebuia sa-mi dea de gandit. Ca si vocea lui Edlund, care are timbrul profund pe care-l regasim constant pe toate albumele ulterioare – chiar daca mascat sub diferite filtre sau efecte. Evilized (fara sa fie exceptionala) suprinde cu mid-break-ul acela de death’n’roll nascut inainte de vreme si cu reluarea temei la o viteza mult accelerata imediat dupa aceea. La fel, Where The Serpents Ever Dwell cu al sau outro iti mai spune cate ceva despre ce avea sa urmeze pe albumele Tiamat.

Dar, dar, dar... Conjunctia aia imputita din “e bine, dar...”. Dar, in 1990 ca sa fii tare in death trebuia sa te bati cu Spiritual Healing de la Death, cu Left Hand Path de la Entombed si, de ce nu, cu Harmony Corruption de la Napalm Death (da, stiu ca e spre grind...). Si Sumerian Cry ar pierde luptele astea, zic eu. N-are forta necesara – nici in chitare, nici in voce, nici in ritm. Si nici productia nu il prea ajuta: e curatica, dar fara vana. Un album nici decisiv violent, nici decisiv tehnic. Din categoria “Eram si noi mai tineri...”. La vremea la care a fost scos, merita un 7 zic eu. Eh, dar cine sunt eu sa vorbesc?! Un mare admirator al lui Hellslaughter :)

Tzugu Nota: 7