SATYRICON - The Age of Nero

Odata cu lansarea in 2002 a albumului Volcano, Satyricon au deschis usa catre noi teritorii muzicale,  directie continuata  si de Now, Diabolical (2006), un alt pas important in evolutia trupei. Voit sau nu, aceasta abordare moderna a black metal-ului le-a adus succes comercial, pozitii fruntase in top-uri si public numeros la concerte. Pe de alta parte, demersul lor a fost aspru sanctionat de catre fanii fideli, care nu au putut tolera “marketizarea” muzicii trupei lor favorite.
Parerea mea este ca Satyricon au facut o alegere buna, dar nu au avut capacitatea de a progresa, ramanand tributari unei formule pe care incearca (fara succes) sa o repete si pe noul lor album, The Age of Nero.
Atunci cand folosesti extensiv o reteta risti sa devii sclavul ei, iar daca ai si nesansa sa fii lipsit complet de inspiratie, rezultatul nu poate fi decat un fiasco general. Exact asa se intampla cu Satyricon in anul 2008 si este aproape amuzant sa ii auzi pe Satyr si Frost cum se chinuie sa repete cu obstinatie timp de 43 de minute temele de pe Fuel For Hatred sau To The Mountain. Rar mi-a fost dat sa ascult un album mai plictisitor si mai predictibil decat acest The Age of Nero.
De fapt discul insumeaza doar 8 minute si jumatate si se reduce doar la primele doua piese. Dupa ce ai ascultat riff-urile minimaliste de pe Commando si The Wolfpack poti sa scoti CD-ul din player pentru ca tot ce urmeaza se regaseste intr-o forma sau alta pe aceste doua compozitii. In afara de sectia ritmica, unde Frost face o treaba buna, vocea si restul instrumentelor suna sec, artificial, fara nicio emotie si implicare din partea lui Satyr. Apoi, pe masura ce minutele se scurg, printr-o alegere de neinteles, norvegienii au decis ca si tempo-ul sa fie diminuat treptat, incat ajungi (daca esti inezstrat cu suficienta rabdare) sa asculti pe final de disc o ciorba lenta si extrem de plictisitoare.
Mai grav este ca nici macar Satyricon si Roadrunner Records nu au avut suficienta incredere in valoarea noilor piese din moment ce au decis sa lanseze albumul impreuna cu un disc bonus, care contine 10 compozitii inregistrate in concert, remixuri si radio edit-uri. Trist.

Dragos P. Nota: 6.5