SABATON - The Art of War

Este vorba de un album pe care l-am asteptat de ceva timp, pe care mi-a facut o deosebita placere sa-l ascult si despre care-mi place sa vorbesc (atentie, recenzie lunga). Atunci de ce nu o nota mai mare? Din cauza unui element care, pentru mine, a stricat tot farmecul: vocea ce recita fragmente din cartea lui Sun Tzu dupa care se intituleaza si albumul. Pasajele in sine sunt bine plasate, sunt in spiritul pieselor si te determina sa citesti o carte care, desi veche de doua milenii jumatate, este manualul de capatai al tuturor serviciilor secrete moderne; m-a deranjat teribil vocea, timbrul sau si modul in care recita, totul mergand pana la agasare. Pentru asta, cuplata cu faptul ca pasajele fragmenteaza si scurteaza partea muzicala, aduc o penalizare de un punct; jumatatea ramasa este pentru faptul ca, la fel ca in cazul precedentului album, trebuie sa stai ceva timp sa-l rumegi, nu te loveste complet de la inceput, abia dupa ce l-am ascultat de mai multe ori am indragit toate piesele.

Acum de ce am dat restul de nota... Imi place foarte mult tema pe care o abordeaza din nou, departe a fi de epuizare, si modul in care o fac: razboiul in toata realitatea si inutilitatea sa, fara idilizare, fara grotesc, ci privit asa cum e el, din mai multe unghiuri – cel obiectiv al observatorului, cel ingrozit al soldatului, cel grandoman al conducatorului. Recunosc ca mereu m-au impresionat povestirile despre razboi, acei barbati aproape copii care mor fara rost, durerea ce ramane in urma lor, asa ca The Art of War a avut in mine o tinta sigura, mai ales ca spune povestiri din istoria noastra destul de recenta si nu basme cu razboinici, inorogi si dragoni, ci intamplari cu tancuri, bombardiere, lagare, arme nucleare.

Ghost Division intra puternic, riff-urile sunt asemenea tancurilor numite aici panzer elite si sunt marca inregistrata Sabaton, le-as fi recunoscut oricand, iar daca aveam vreun dubiu, l-ar fi spulberat vocea ferma, impunatoare, dar melodioasa a lui Broden. The Art of War este un mid-tempo foarte bine gandit muzical, reda perfect starea de combatant haituit, care se regrupeaza si castiga decisiv, in care aflam care este adevarata arta a razboiului – win, but never fight. Tavalugul reincepe cu 40-1, foarte dinamica si catchy, dedicata eroismului soldatilor polonezi (spirit of Spartans) din al doilea razboi mondial. Unbreakable este lenta, dar grea si sumbra, foarte sugestiva pentru a cei dead men marching, no sign of hope  Una din cele mai cutremuratoare piese este Cliffs of Gallipoli, despre peninsula turca in care si-au pierdut viata peste 300.000 de soldati englezi, australieni, neozeelandezi, francezi si turci in primul razboi mondial – concluzia fiind una singura: there is no enemy, there is no victory, only boys who lost their lives in the sand [...] such waste of life. Urmeaza doua piese cu actiunea mutata in Rusia, Talvisota despre soldatii rusi, iar Panzerkampf despre inaintarea trupelor reich-ului in vastitatea Uniunii Sovietice, in timp ce muzica devine foarte vizuala in ceea ce priveste marsul fortat prin iarna ruseasca. Union este probabil singura piesa optimista, vorbind despre caramaderia si apropierea soldatilor atunci cand stiu ca numai ei se pot salva – as one; continuarea este The Price of a Mile, poate despre aceeasi soldati, poate despre altii, prinsi in razbaterea intre fronturi, printre tancuri, obuze si moarte – long way from home, pay the price in young men’s lives, parte din refren care mi-a iesit greu din cap. Finalul este marcat de Firestorm, si ea foarte in forta, riff-urile suna exact ca un raid aerian, ploaie de obuze, in care trebuie sa fii quick or be dead; neajunsul acestei piese e ca dupa acea death from above, parca te mai astepti sa urmeze ceva, nu doar un outro de mitraliera – un final parca prea brusc. Inchei aici intrebandu-ma cand vor scoate si piese despre ororile comise de sovietici in Finlanda, in Polonia, Tarile Baltice, in China si in propriile teritorii, cu persecutiile, crimele politice, deportarile si lagarele de munca.

(+) piese foarte bine lucrate (muzica, text, interpretare), m-as hazarda sa spun ca originale, faptul ca trupa si-a creat un sunet inconfundabil si distinct in turma de trupe heavy/power, productia marca Tagtgren
(-) fragmentele recitate, parca ar mai fi mers o piesa pe final, faptul ca a trebuit sa-l ascult de mai multe ori pentru a-mi placea in totalitate

Mad Nota: 8.5