GRAVE DIGGER - The Clans Will Rise Again

Atunci cand o trupa mare este in criza de idei sau in declin de popularitate incerca sa recastige teren bazandu-se pe nostalgia fanilor si pe asocierea cu albume mari din trecut. Am vazut asta in ultimul timp la Helloween (care a scos cel de-al treilea  Keeper of the Seven Keys),  la Gamma Ray (cu Land of the Free II), la Labyrinth (Return of the Heaven Denied Pt. II) si la alte cateva trupe.
Grave Digger aplica aceeasi reteta anuntand ca The Clans Will Rise Again este o continuare a lui Tunes of War, unul dintre albumele cele mai importante din discografia lor. Acest anunt starneste bineinteles curiozitatea celor care au ascultat primul dintre albumele de aur ale trupei.  De obicei fanii si criticii sunt de acord ca trupa a ajuns la maturitate odata cu lansarea  acestui album si a reusit apoi sa scoata o serie de albume devenite clasice.

Odata cu Tunes of War stilul Grave Digger capata accente epice si melodiile incep sa fie pline de sentiment. I-au urmat doua alte albume excelente – Knights of the Cross si Excalibur, cel mai reusit produs al trupei, un album impecabil, chintesenta a power metalului teutonic. The Grave Digger si Rheingold sunt albume bune care nu mai au decat partial farmecul celor anterioare. Pe fiecare intalnim insa o serie de melodii exceptionale (ascultati de pilda Son of Evil ca sa va convingeti).
Albumele care au urmat ne demonstreaza insa ca Grave Digger a pornit pe o panta descendenta. Fiecare album continea cate 3-4 piese exceptionale (putine trupe ar putea compune de pilda o piesa atat de reusita ca Liberty or Death) insa restul pieselor erau doar ok.

The Clans Will Rise Again este deci o continuare a lui Tunes of War asa ca trimite la o comparatie directa cu acesta. Primul lucru care impresioneaza neplacut este faptul ca de data asta albumul nu mai suna atat de “scotian” si deci nu ne mai evoca atat de puternic universul creat de Walter Scott si de alti autori de romane si filme (Tunes of War imi amintea de Braveheart al lui Mel Gibson) din cauza ca s-a renuntat la cimpoi, acesta fiind inlocuit cu o imitatie nereusita la sintetizator. Nu stiu la ce s-au gandit atunci cand au facut asta: “Hai sa facem putina economie, lasa ca poti face si tu asta Katzenburg si nu observa nimeni diferenta”. Sau poate ca nu au vrut sa impinga prea departe similaritatile. In plus interventiile claparului fac ca atmosfera medievala sa aiba de suferit.  Daca facem abstractie de aceste amanunte (zic amanunte pentru ca si in Tunes of War cimpoiul aparea mai ales in intro-uri fara sa joace un rol important in rest) putem spune ca riff-urile si atmosfera albumului ne trimit mai degraba spre cele trei albume din trecut decat spre productiile mai recente. Compozitiile sunt pline de energie si curg intr-un ritm rapid. Desi este mai aproape de pensie decat multi alti vocalisti, Chris Boltendahl reuseste o performanta pe care pot fi invidiosi altii. Probabil ca vocea sa nu mai e atat de buna ca acum 20 de ani pentru ca se vede ca nu o forteaza si nu se aventureaza spre tonalitati mai inalte, insa nu si-a pierdut farmecul.  Desi relativ simple, piesele nu plictisesc. Spre deosebire de cele doua albume anterioare, care cuprindeau  varfuri dar si piese de umplutura, pe The Clans Will Rise Again majoritatea pieselor au acelasi nivel. Pe aproape fiecare piesa  Axel "Ironfinger" Ritt demonstreaza ca inlocuirea lui Manni Schmidt si a lui Thilo Hermann a fost pe deplin justificata. Chiar daca multe riff-uri seamana cu cele din trecut, aproape fiecare piesa contine solouri de chitara care aduc un aer proaspat in compozitiile Grave Digger. Ritt este un chitarist talentat, care nu cade insa in capcana in care cad de obicei virtuozii. Solourile sale sunt stralucite insa scurte si la obiect.

Cu toate acestea, magia pe care o sesizam chiar si acum cand ascultam Tunes of War sau Excalibur a disparut. Pe The Clans Will Rise Again nu intalnim piese a caror refren sa aiba puterea celor de pe albumele vechi. Nimic care sa se ridice la nivelul lui The Bruce (The Lion King) sau al lui Rebellion (The Clans Are Marching). Atunci cand am ascultat prima data Excalibur melodia titlu mi s-a insurubat in creier si nu m-a parasit cateva saptamani iar cand am ascultat the The Grave Digger nu ma puteam opri sa nu fredonez versurile refrenului de la Son of Evil. Nimic de acest fel pe ultimul album. Totusi, chiar daca nu sunt atat de memorabile, unele piese isi pastreaza, cel putin partial, capacitatea de a emotiona sau de a insufla sentimente razboinice. Coming Home este un exemplu in acest sens.

Chiar daca nu se ridica la nivelul albumelor din perioada de glorie The Clans Will Rise Again este un album solid care are suficiente calitati ca sa merite sa fie ascultat de amatorii de power metal si de fanii trupei. Pentru cei ce nu cunosc insa discografia Grave Digger este recomandabil sa inceapa mai intai cu albumele din trecut mentionate mai sus.

Arthur Nota: 8