LABYRINTH OF ABYSS - The Cult of Turul Pride

Sun&Moon Records e o casa de discuri aparuta in undergroundul romanesc anul trecut, cu intentia de a promova talentele autohtone de expresie black metalista si de alte expresii apropiate: funeral doom, folk, noise, ambiental, etc. Una dintre primele trupe care au semnat cu Sun&Moon este Labyrinth of the Abyss, care se mindreste cu titlul de cea mai veche trupa transilvaneana de black metal sau cea mai veche trupa de black metal tansilvanean ("the first ever Transylvanian Black Metal band"), nu stiu care varianta de traducere ar crea mai putine polemici, daca ne gindim ca demoul From Transylvanian Forests al celor de la Negura Bunget a aparut in 1995, cu 4 ani inainte de infiintarea Labyrinth of Abyss.

Cei mai vechi sau nu, albumul lor intitulat The Cult of Turul Pride este cdul cu numarul doi produs de Sun&Moon Records si contine o remasterizare a celor 9 piese aparute in 2004 sub acelasi titlu, dar pe suport caseta si intr-o aranjare diferita. Cei care au ramas pe ginduri, intrebindu-se daca "Turul" din titlu e un cuvint romanesc care are de-a face cu campionatul de fotbal sau cu pantalonii, sunt departe de adevar: Turul este un simbol al poporului maghiar, un soim mitologic care apare in citeva momente din istoria lor si de care, dupa cum spune si titlul, ei sunt foarte mindri. Nu inteleg mare lucru din versuri, de fapt, ar fi mai sincer sa spun ca nu inteleg mai nimic, dar titlurile nu imi spun cum ca am avea de-a face cu un album conceptual despre mindria de a fi maghiar. Temele par a se incadra in traditia genului catacombe, blesteme, frig, abis, Siculicidium 1764 fiind un caz aparte, pentru ca (banuiesc ca) vorbeste despre un masacru care a avut loc in sec 18 in satul transilvanean Siculeni. Un subiect destul de popular, se pare, avind in vedere ca exista printre apropiatii celr de la Sun & Moon si o trupa care se cheama Siculicidium si un webzine numit Mirgilus Siculorum.

Descrierea din prezentarea trupei este exacta: "Old school-type underground black metal with thrash metal influences". Asta se traduce prin ritmuri medii si orchestratii minimale, bazate pe riffuri banale (cu exceptia celui de pe piesa 5, care imi aminteste puternic de Symphony of Destruction - Megadeth) care prin repetitie devin monotone; o voce comuna, conforma sablonului genului, cu firave tentative de growl; un sunet murdar si infundat de garaj, ce defavorizeaza serios tobele, care si-asa sunt liniare si fara vlaga. Izbucnirile si accelerarile de ritm specifice black metalului traditional sunt foarte rare pe acest disc, iar momentele de introspectie aranjate cu insertii de clape atmosferice sunt absente. Mai degraba thrash/black decit black/thrash, metalul Labyrinth of Abyss e destul de simplu, fara pretentii, bine legat si cursiv, dar lipsit de variatie la nivelul structurii pieselor si fara expresivitate. Cu atit mai surprinzatoare este slabiciunea chitaristului pentru solouri. Nu sunt ele chiar fantastice, asa cum le prezinta casa de discuri, dar totusi, neasteptat de coerente si melodioase, chiar inspirate si mai mult decit decente: cite un minut interesant la finalul fiecarei piese, nu numai cu valoare de inedit, ci si ca valoare muzicala efectiva.

Videoclipul inclus pe cd este o filmare alb-negru de la repetitii, unde se cinta atent, cu concentrare asupra instrumentului, fara manifestari spectaculoase care sa intretina privitorul, asa ca punctele de interes se rezuma la basul cu 5 corzi, tatuajele vocalului si starea avansata de uzura a premierului, ceea ce explica pe undeva austeritatea partiturii tobelor.

Pina la urma nu as recomanda Labyrinth of Abyss altcuiva decit celor care sunt entuziasmati cind aud sintagma old school. Cu tot spiritul de aventura al chitaristului, concretizat in solourile remarcabile, muzica ramine inchisa intre tipare de compozitie si de productie si nu reuseste sa compenseze limitarea prin inspiratie.

Klawz Nota: 6.5