SONATA ARCTICA - The Days of Grays

In momentul lansarii primului album, Sonata Arctica au fost considerati marea speranta a power metalului european, grupul care va prelua stafeta de la Stratovarius, Helloween si Gamma Ray si o va duce mai departe. Ecliptica nu era foarte original. Majoritatea pieselor erau inspirate de Stratovarius, insa Sonata Arctica aducea un suflu proaspat si melodii inspirate care te prindeau imediat. Fiind primul album, i s-a iertat relativa lipsa de originalitate, iar criticii considerau ca, odata cu maturizarea, influentele vor disparea si trupa isi va gasi un sound propriu. Al doilea album, Silence, era la fel de bun ca primul, dar Sonata Arctica au ramas la fel de tributari lui Stratovarius. Pana la urma, acesta nu ar fi fost un pacat prea mare daca ar fi ramas la fel de inspirati si pe albumele urmatoare. Din pacate inspiratia trupei a cam secat dupa Silence. Pe fiecare album care i-a urmat se puteau intalni si cateva piese banale, de umplutura, alaturi de piesele bune in stil clasic.

Inainte de lansarea ultimului album, membrii trupei au anuntat ca se afla la un punct de cotitura si au abandonat stilul din albumele anterioare care a ajuns %u201Csa-i plictiseasca%u201D. The Days of Grays era inceputul unei noi ere si al unui sound diferit. Atunci cand aud astfel de declaratii sunt destul de sceptic. Putine trupe reusesc sa se schimbe in bine atunci cand fac o schimbare stilistica. De obicei, albumele de acest tip ii indeparteaza pe fanii vechi si nu castiga prea multi fani noi. Sa fi ajuns in sfarsit Sonata Arctica la maturitate? Au reusit sa taie cordonul ombilical care ii lega de Stratovarius si sa produca totusi ceva memorabil? La prima parte a acestei intrebari se poate da in sfarsit un raspuns afirmativ, dar am mari indoieli cu privire la a doua parte.

The Days of Grays difera destul de mult de albumele anterioare. Orientarea sa este mai progresiva decat de obicei si, din cand in cand, intalnim si un accent de metal opera. Influentele Stratovarius au disparut dar, in schimb, unele portiuni din cateva piese seamana cu stilul Nightwish de pe ultimul lor album, cel cu Anette Olzon (ascultati de pilda Flag in the Ground ca sa va edificati).

Daca albumul ar fi aparut acum 10 ani, as fi fost incantat si l-as fi considerat excelent. In momentul de fata el nu constituie decat repetarea unor idei prafuite care au fost demonetizate prin folosire excesiva. Piesele sunt melodioase si uneori chiar antrenante, insa, ascultandu-le, am impresia ca le-am mai auzit undeva. De fapt acesta era stilul preferat cu ceva timp in urma de trupele de metal progresiv. Shadow Gallery si Royal Hunt sunt cele mai bune exemple in acest sens. Sonata Arctica a preluat acest sablon dar, din pacate, nu a reusit sa se ridice la nivelul noului model. Desi melodia e asemanatoare, pieselor de pe The Days of Grays  le lipseste sclipirea de geniu, elementul care sa le faca memorabile. Chiar dupa ani buni imi amintesc linia melodica a pieselor de pe Carved in Stone (Shadow Gallery) sau de pe Paradox (Royal Hunt). In schimb, dupa cateva ascultari, nu raman cu nimic de pe The Days of Grays. Tonny Kakko are o prestatie buna, iar tehnica instrumentala este impecabila. Ma nemultumeste insa lipsa solourilor de chitara sau a pasajelor instrumentale. Albumul nu este slab, insa piesele sunt mediocre si repetarea ideilor da o impresie de monotonie. Totusi s-ar putea sa placa persoanelor care nu sunt familiarizate cu metalul progresiv din deceniul trecut.

Arthur Nota: 7.5