KATATONIA - The Great Cold Distance

Inainte sa intru in miezul acestei probleme, as vrea sa va spun doua lucruri. Am si aveti de a face cu prima mea recenzie scrisa la 30 de ani si doi la mana, de azi incolo Katatonia va ramane trupa care a reusit sa imi tulbure linistea sarbatorilor de iarna.

Primul lucru care la care m-am gandit a fost simbolistica (sa zicem) bookleturilor. Evident ca Decizia din noaptea asta nu poate fi decat albastra ca noaptea si ca tristetea. In mod sigur Ultimul targ corect in care ne-am bagat piciorul e sepia, ca vorba aia, amintirile ne chinuiesc si o amintire veritabila nu poate fi decat in nuante sepia. Traiasca Vidul e in alb si negru, caci cum am putea oare creiona altfel presimtirea abisului? Ei bine, iata-ne confruntandu-ne cu Distanta asta imensa si rece si nu e o confruntare usoara, pentru ca probabil avem de-a face cu cea mai inspirata alaturare de termeni din toata discografia suedezilor. Impactul combinatei cold + distance e nimicitor si albumul din spatele ei nu are cum sa aduca nimic bun. Nu, n-am uitat despre culoare. Unde e departare si unde e frig e clar ca cineva sufera si suferinta asta ma duce cu gandul la rani si la sange. Poate o sa ma contraziceti, dar mie coperta ultimului disc mi se pare sangerie. Nu am uitat de primele albume si e dincolo de mine intentia de a le privi depreciativ. Consider insa ca abia incepand cu Tonight's Decision cei de la Katatonia stiu ce vor de la ei insisi si chiar si de la noi, ascultatorii.

Revenind la The Great Cold Distance si ascultandu-l in mod repetat am inteles ca marile singuratati nu pot avea loc decat in multime si m-am lamurit si de unde vin trimiterile constante la marile metropole. Cum de unde? Pai tot de aici. Sunteti pe cont propriu, sa nu va puna dracu sa credeti vreo secunda altceva. Pana la urma in viata oricui esti pe locul doi.

Cum e muzica? E bantuita de fantome. Ale unor oameni care au fost si care nu mai sunt si care mai toti ba au uitat sa faca ceva, ba au omis sa faca ceva, ba n-au putut sa faca ceva, cert e ca fiecare a lasat cate ceva neterminat si toata nelinistea devenita de aici e omniprezenta in muzica celor patru katatonici. Check out My Twin. Este insa o neliniste diferita fata de cea a discului precedent, in sensul ca melodicitatea e mult mai pregnanta iar “iesirile nervoase” ale chitarii sunt mai rare si mai putin intense.

Aspectul la care s-a umblat cel mai mult este vocea, care este mult mai cizelata, mult mai studiata, intr-un cuvant mult mai lucrata decat pe oricare alt album Katatonia .

Sectia ritmica este impecabila si am sesizat in constructia celor mai multe piese ca basul are un rol crucial pe The Great Cold Distance, punctand cam toate interventiile importante ale vocalistului. Urmariti cu atentie piesa de deschidere, Leaders. E cel mai bun exemplu.

Ajung acum si la sectiunea breakuri si ruperi de ritm la care suedezii sunt maestri neintrecuti si sper sa nu indispun sau sa ofensez pe nimeni prin afirmatia ca sunt momente in care muzica de pe acest album frizeaza serios zona progressive metal-ului. Daca nu ma credeti, ascultati piesa July. Macar piesa July.

Nici nu mi-am definitivat bine Top 10-ul pe 2005 si iata-ma pus in situatia de a ma gandi la cel de anul viitor. Se pare ca avem deja un candidat serios la podium. Ce ma fac eu oare daca anul asta am parte numai de albume precum cel de fata? Pe unde scot eu camasa?

Aveti idee?

Sake Nota: 10