BETWEEN THE BURIED AND ME - The Great Misdirect

Between the Buried and Me este una dintre trupele care provoaca reactii diametral opuse atat criticilor cat si fanilor. Paradoxal este faptul ca ambele tipuri de reactii sunt iscate de aceleasi caracteristici. Ceea ce pentru unii este lipsa de unitate stilistica si modalitate facila de simulare a originalitatii prin imbinarea eclectica a mai multor stiluri musicale pentru altii este un semn de geniu. Atitudinea trupei fata de critici este una sanatoasa. Fara sa se ia in serios si probabil raspunzand persiflant criticilor Between the Buried and Me si-au descris muzica ca fiind un %u201Cnew wave of polka grunge%u201D sau %u201Cadult contemporary progressive death metal%u201D.

Fara sa ne complicam inutil putem sa caracterizam stilul Between the Buried and Me ca fiind metal progresiv. Bineinteles ca pe parcursul albumelor (in special pe Alaska, Colors si The Great Misdirect) intalnim influente death metal, grindcore, trash, jazz si neoprogresiv insa in fond eclectismul este principala caracteristica a metalului progresiv si a rock-ului progresiv. Iar imbinarea de stiluri este armonioasa fara disonante sau stridente.

Pe noul album intalnim influente neoprogresive mai puternice decat pe albumele anterioare. Ascultand cu atentie piesele putem ghici uneori influente The Mars Volta dar si din repertoriul altor trupe. Insa aceste influente sunt subtile si rezultatul e original.

Dupa ce am ascultat de cateva ori albumul am ajuns la concluzia ca probabil este cel mai matur si mai valoros produs al trupei de pana acum. Sunt sigur insa ca va isca reactii la fel de contradictorii ca si albumele anterioare. Adeptii sonoritatilor dure vor fi deranjati de segmentele neoprogresive pe cand iubitorii rock-ului progresiv si ai genurilor mai soft vor stramba din nas atunci cand vor auzi growling-ul de pe majoritatea pieselor. Pentru persoanele deschise catre toate genurile, pentru cei care apreciaza si Pink Floyd dar si Opeth, The Great Misdirect va fi un adevarat festin si poate chiar albumul anului.

Prima piesa, Mirrors, este o balada lenta, cu o voce %u201Ccurata%u201D. Tonurile serene si atmosfera imi aduc aminte de piesele lente de pe ultimul The Mars Volta. Ofuscation este un prim exemplu a  ceea ce ne asteapta in restul albumului. Growlingul lui Tommy Rogers se suptrapune peste fragmente de math metal intrerupte de pasaje neoprogresive. Intreruperi de ritm si solouri de chitara inspirate condimenteaza ansamblul.

Disease, Injury, Madness este una dintre  piesele mamut ale albumului si este mai orientata spre progresiv. Unele riff-uri si ecouri vocale ne amintesc de Pink Floyd. Pasaje cu voce clean si chitara clasica sau ritmuri neoprogresive se alterneaza cu ritmuri de metal progresiv ? la Dream Theater acompaniate de growling. Between the Buried and Me reusesc sa imbine aici cu stralucire si virtuozitate toate aceste influente intr-un tot unitar. Aerul retro si trimiterile la trupe clasice (clapele cu sound de melotron) dau o atmosfera aparte piesei care va fi savurata de nostalgici. Piesa e impartita in trei segmente distincte corespunzand celor trei teme enuntate in titlu.

A doua piesa mamut de pe album este Fossil Genera - A Feed from Cloud Mountain si incepe cu cateva acorduri de pianina si apoi continua cu ritmuri de death progresiv si math-metal. Nu lipsesc bineinteles momentele mai soft sau solourile de chitara lente, care despart fragmentele de haos ordonat.

Desert Song este una dintre piesele mai scurte, care face trecerea spre finalul epic, cu Swim to the Moon. Desert Song este a doua balada pe care intalnim doar voce clean. Surprinzator, vocalistul este Paul Waggoner, unul dintre chitaristi, insa el reusete sa se achite bine si de aceasta sarcina. Atmosfera piesei imprumuta cate ceva de la Opeth dar si din zona neoprog.

Swim to the Moon are un inceput la fel de original ca si Fossil Genera. Ritmurile din prima parte imi aduc aminte de Dream Theater - primele albume. In continuare, ritmurile de metal progresiv sunt acompaniate alternativ de growling si voce clean. Fragmente scurte de chitara acustica fac trecerea intre diferitele sectiuni ale celei mai mari piese de pe album. Between the Buried and Me este una dintre putinele trupe care poate compune piese de o asemenea lungime fara sa plictiseasca. Fiecare moment si fiecare acord pare sa se inscrie corect in  ansamblu si din aceasta cauza cele 17 minute se scurg aproape pe nesimtite.

In concluzie, pot spune ca The Great Misdirect nu este numai cel mai reusit album pe care l-a scos Between the Buried and Me pana acum, ci si unul dintre cele mai reusite albume de metal progresiv ale anului.

Arthur Nota: 9