PORCUPINE TREE - The Incident

Desi au trecut doi ani de la lansarea acestui minunat album de prog-rock, abia astazi ii apare cronica in paginile site-ului nostru. De ce tocmai acum? Pai nu va pot da un raspuns foarte clar, deoarece aici scriu de putina vreme, in timp ce motivele mai vechilor confrati de ai mei imi sunt necunoscute. Chiar si asa, presupunand ca as fi fost de o viata intreaga scriitor la Metalfan, tot astazi ar fi iesit aceasta recenzie de sub tipar, intrucat abia acum am reusit sa inteleg in totalitate ce vrea The Incident de la viata mea.

Prima auditie al albumului a fost un fiasco total, pentru ca, desi eram inca de pe atunci fan declarat Porcupine Tree, nu am priceput mai nimic din el. In ciuda acestui impediment, nici o clipa nu mi-am luat gandul de la The Incident, fiindca in subconstientul meu stiam ca nu are cum sa nu fie unul de colectie, mai ales cand asemenea muzicieni isi dau cu subsemnatul. Asa ca usor-usor, cu foarte multa rabdare, am inceput sa inteleg sensul si bunul mers al discului, ajungand sa imi placa atat de mult incat cu greu il mai pot scoate din playlist.

Legat de piese, nu as putea spune care sunt cele mai bune sau cele mai rele, deoarece imi plac toate in egala masura. Totusi, in prima faza nu puteam sa suport Drawing the Line. Mi se parea atat de oribila, caci odata cu ea imi pierea tot cheful de a mai asculta albumul. Am avut exact acelasi sentiment pe care orice om il are atunci cand vizualizeaza cu foarte mult entuziasm un film pentru adulti, iar la un moment dat i se prezinta o actiune mai "nelalocul ei" ce nu corespunde cu realitatea lui proprie si personala. Marele meu noroc a fost, si va fi in continuare, faptul ca am scapat de casetele audio de ceva vreme, fiindu-mi astfel foarte usor sa scot piesa din playlist. Dupa ce am facut acest pas inteligent, prima melodie care mi-a atras atentia in mod pozitiv a fost Time Flies, dupa care usor usor au inceput sa imi placa pe rand I Drive the Hearse, Octane Twisted, Bonnie the Cat, si restul, urmand ca in final sa descopar in aceeasi Drawing the Line o piesa deosebita, fara de care acest disc ar fi fost mult mai sarac.

Desi pe acesti baieti ii ascult de cativa ani buni, abia acum mi-am dat seama ca de fapt Gavin Harrison este intr-adevar cel mai bun tobar de metal pe care l-am auzit in toata viata mea. Daca pe The Incident nu a reusit sa va convinga cu maniera lui de a lovi tobele, atunci mai faceti un minim de efort si aruncati o ureche spre Blood-ul celor de la OSI. Linia de bas, asigurata de Colin Edwin, este si ea la o inaltime ce cu greu poate fi data jos. Richard Barbieri, la randu-i, scoate din el niste sunete venite practic dintr-o alta galaxie. In timp ce vocea lui Steven Wilson merge pe linia deja binecunoscuta, cu chitara insa putem spune ca face minuni, intrucat rifurile ii sunt cu adevarat de senzatie, chiar daca multe dintre acestea sunt lipsite de distors. In concluzie, Porcupine Tree este formata din niste muzicieni atat de buni, incat este aproape imposibil sa nu iasa ceva de calitate superioara atunci cand acestia isi focalizeaza toata energia asupra aceluiasi numitor comun.

Cu toate ca in tara noastra au venit sa cante majoritatea trupelor de top, nu inteleg care este motivul pentru care Porcupine Tree nu a calcat inca pe meleagurile noastre. Ma gandesc totusi ca unul dintre ele ar fi faptul ca acest ultim produs nu a prins atat de bine si la publicul din Romania. Alt motiv chiar nu vad, deoarece Porcupine Tree este acea trupa care, atunci cand porneste intr-un turneu european, nu ar trebui sa lipseasca nici macar o singura data de pe plaiurile mioritice, asa cum este si normal.

Fantotzii Nota: 10