SOILWORK - The Panic Broadcast

In primul rand tin sa precizez ca scriu recenzii in proportie de 99% pentru albume care imi plac. Chiar daca notele mele de multe ori sunt similare, este pentru ca nu pot sa dau 10 la toate, iar ce este mai jos de 7 socotesc ca este subiectiv si usor denigrator pentru munca oricarei formatii, avand in vedere ca si in spatele celui mai imputit si huiduit album au fost investiti bani, timp, initiativa, mobilizare si un minim efort de creativitate. Nefiind in masura sa iau in nume de rau munca oricarei formatii (ca-mi plac, ca nu-mi plac), prefer totusi sa ma axez pe cele care imi surad intre mult si foarte mult. Continuand…

Despre ce vorbeam… a, da! Soilwork! Chiar daca nu sunt cel mai breaz in domeniul swedish melodic death metal-ului, am ales sa fac recenzia noului album Soilwork pentru ca stiam la ce sa ma astept, si urechile mele au fost rasplatite pe masura. Mie mi-au placut baietii inca de la primele albume, insa la un moment dat si-au gasit drumul propriu (urmat de enspe mii de alte formatii, dar ca muzicieni, Soilwork ii bat pe multi la cur) si, de atunci pana in momentul de fata, sunetul lor nu prea s-a schimbat. Fara a experimenta foarte mult, Soilwork au reusit mereu sa sune proaspat, oferind mereu riff-uri melodice, cantabile si energice.

Acest album nu suna cu mult diferit de primul in ceea ce priveste ideea generala, insa am citit nu-stiu-unde ca datorita faptului ca s-au intors cei doi fosti-chitaristi Soilwork in trupa, au ales sa impodobeasca acest album cu mai multe solo-uri, mai multa tehnica, mai multa dexteritate. De aceea se deosebeste fata de albumele precedente putin; fiecare solo este direct, bine gandit si suna exceptional. Deci putem bifa “solo-uri reusite” pe lista criteriilor. Riff-urile de chitara sunt intr-adevar si ele mai tehnice, mai intortocheate, neparasind totusi masurile de timp obisnuite, ca sa nu il piarda pe ascultator.

Degetele ghiduse ale chitaristilor nu sunt singurele membre care incanta de pe acest album, un alt membru cheie pentru Soilwork fiind Björn Strid si a lui voce inconfundabila. Din nou, cireasa de pe tort a tuturor refrenelor de pe album este melodicitatea si sensibilitatea vocii lui „Speed” Strid, fiind considerat echilvalentul lui Howard Jones (Killswitch Engage) al Europei. „Tevile” gatului sau au fost facute sa fie utilizate in Soilwork... se vede. Bas-ul ca de obicei a fost dat mai in spate, si nu clancane sau nu sare in evidenta sub nicio forma prin sunet, insa reuseste sa faca foarte bine fata chitarelor si tobelor, care suna ceas. Au dat cam tare icnelele pe alocuri, insa...

Per total, ce pot sa mai spun? Este un album foarte bun pentru oricine este adept al unei muzici agresive si totusi melodice/energice. Ca piese de rezistenta m-as apuca sa enumar dar cu exceptia primei de pe album si a Deliverance Is Mine, toate celelalte sunt taman bune (i.e. Two Lives Worth of Reckoning, Epitome, The Thrill). Un album care beneficiaza de un sound comercial, care totusi face banii si multumeste publicul acestui gen de muzica, furioasa dar si calmanta intr-o masura bine-echilibrata.

Matei T. Nota: 8.5